* Arheologii care fac săpături pentru reamenajarea curţii Bisericii Negre se apropie de final cu lucrările, însă, cu fiecare centimetru analizat, sapar noi vestigii de o importanţă istorică deosebită
La finele acestei luni, şantierul arheologic de la Biserica Neagră ar trebui să îşi închidă porţile, arheologii ajungând cu săpăturile pe ultima poţiune din curtea lăcaşului de cult. Lucrările de descărcare arheologică, de până acum, au scos la lumină peste 1.400 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă. „400 dintre morminte au fost cercetate anul acesta şi, totodată, au fost descoperite pe latura din faţa intrării în biserică şi câteva pietre de mormânt din secolul al XVIII-lea, iar una dintre acestea era într-o stare foarte bună, astfel că va putea fi conservată”, a precizat Marilena Manolache, arhitect-şef în cadrul Primăriei Braşov. Arheologii ştiau de existenţa unui cimitir în zona Bisericii Negre, pentru că în jurul oricărei biserici medievale a existat un cimitir, deoarece începând din secolul al XI-lea s-a stabilit în lumea creştină că cimitirele trebuie să fie amplasate în imediata apropiere a bisericilor.
Totodată, vestigiile descoperite lângă Biserică, dar şi alte clădiri din piatră, atestă faptul că au existat aşezări fortificate din cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea, astfel că data de atestare documentară a Braşovului poate fi stabilită cu o jumătate de secol mai devreme, faţă de anul 1235. Nu în ultimul rând, în faţa bisericii au fost descoperite şi câteva gropi de provizii din secolul al XIII-lea, dar şi un schelet de cal.
Până la finele anului, Biserica Evanghelică vrea să scoată şi câteva broşuri în care să menţioneze toate aceste descoperiri, iar după ce se va finaliza expertiza acestor obiecte ele să fie expuse şi în muzeul bisericii.
Anul viitor, încep lucrările de refacere a pavimentului
După ce întreaga descărcare arheologică va fi finalizată, edilii, împreună cu reprezentanţii Bisericii Evanghelice vor să ducă la bun sfârşit întregul proiect, respectiv să şi reabiliteze curtea interioară a monumentului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, lucrările vor începe abia anul viitor, termenul de finalizare a săpăturilor arheologice fiind decalat, din cauza volumului mare de muncă.
Proiectul de reamenajare a curţii bisericii prevede înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural.
În urma concursului de arhitectură organizat în anul 2011, a fost desemnat proiectul câştigător realizat de Asocierea SC Exhibit Arhitectura SRL Braşov & SC ADNBA SRL Bucureşti, care şi-a propus tocmai păstrarea calităţii istorice a zonei. Întreaga investiţie este estimată la suma de un milion de euro.
