Polonezii de la Inter Cars România derulează mai multe proiecte de investiţii, cum ar fi creşterea capacităţii depozitului central din Braşov, prin mutarea acestuia într-o nouă locaţie, şi deschiderea unor depozite regionale în Cluj-Napoca, Bucureşti şi Bacău.
Depozitul va fi deschis în viitorul parc industrial de la Codlea, o investiţie a belgienilor de la Warehouses De Pauw (WDP). Compania belgiană are în plan dezvoltarea a zece parcuri industriale cu o suprafaţă totală de 2 milioane de metri, unul dintre acestea urmând să fie dezvoltat la Codlea, unde, potrivit site-ului companiei, deţine o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi. WDP va dezvolta la Codlea un parc de 95.000 de metri pătraţi, fiind al doilea proiect al dezvoltatorului belgian în România, după cel din apropiere de Piteşti.
Parcul prezintă, datorită locaţiei, numeroase avantaje, precum accesul direct la DN1, vecinătatea oraşului Braşov, conexiunea facilă (rutieră sau feroviară) cu Bucureşti şi cu alte oraşe importante ale ţării, dar şi apropierea faţă de viitorului aeroport internaţional Braşov-Ghimbav.
Distribuitorul de piese şi accesorii auto Inter Cars România, parte a grupului polonez Inter Cars, şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 215 milioane de lei, în creştere cu 38% faţă de anul trecut, pe fondul unei uşoare reveniri a pieţei de profil. Compania a încheiat anul 2012 cu afaceri totale de peste 156 milioane de lei, iar în primul semestru din acest an Inter Cars România a înregistrat o cifră de afaceri de 96 milioane de lei, mai mult cu 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Îi ajută maşinile second-hand
Reprezentanţii companiei spun că numărul de autovehicule second-hand intrate pe piaţa din România este în creştere, aspect ce influenţează pozitiv activitatea de reparaţii şi service auto.
Compania, care are 14.000 de clienţi în România, dezvoltă pe piaţa locală şi o reţea de ateliere de reparaţii auto independente, reunite sub marca Q-Service. Clienţii Inter Cars sunt atelierele de reparaţii, magazinele de piese auto şi parcurile auto, în condiţiile în care compania nu comercializează produse decât persoanelor juridice. Reţeaua de distribuţie a companiei cuprinde în prezent 35 de filiale, însă polonezii intenţionează să ajungă la 44 de filiale până la finalul acestui an. „Planurile noastre pentru perioada următoare constau în extinderea reţelei de distribuţie. În momentul de faţă suntem în proces de deschidere a patru filiale noi şi mai avem în plan inaugurarea a încă cinci filiale până la finalul anului“.
O altă investiţie, în derulare în momentul de faţă, se referă la centrul de perfecţionare profesională pentru mecanici auto, un proiect ce urmează să fie finalizat în luna octombrie.
Compania Inter Cars România a fost înfiinţată în anul 2008 la Cluj-Napoca şi este parte a grupului Inter Cars SA, cu sediul în Polonia. Grupul polonez, înfiinţat în 1990 de către Krzysztof Oleksowicz, Piotr Oleksowicz şi Andrzej Oliszewski, are în prezent operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Compania Inter Cars SA este listată la Bursa din Varşovia şi a realizat anul trecut afaceri de 3 miliarde de zloţi, în jur de 700 milioane de euro. Krzysztof Oleksowicz este în continuare principalul acţionar al grupului, cu peste 30% din titluri. Printre acţionari se numără şi fonduri de pensii precum AXA, Aviva sau ING.

2 comentarii
mar interesa un post de manipulant marfa cam mai lucrat in domeniu
am lucrat si casiera lucrator comercial in paza vorbitoare de limba italiana cu dubla cetatenie astept ras de la dvs multumesc