Firmele braşovene membre ale Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov se pot înscrie gratuit pe site-ul gbindex.ro, urmând să primească apoi un raport gratuit de evaluare a responsabilităţilor faţă de mediu, iar cele mai bine clasate dintre acestea vor fi prezentate în cadrul galei Green Business Index 2013, cel mai important eveniment naţional pentru recunoaşterea meritelor companiilor în protecţia mediului, care va fi organizată în luna noiembrie.
Asociaţia Green Revolution organizează anul acesta a patra ediţie a proiectului Green Business Index pentru promovarea economiei verzi în România, acesta reprezentând un prim pas către recunoaşterea publică a eforturilor depuse de companii în domeniul protecţiei mediului, constituindu-se drept indicator al responsabilităţii faţă de mediu în sectorul de afaceri românesc.
Participarea la Green Business Index constă în completarea unui set de chestionare elaborat de experţi în domeniu, acoperind domenii precum
dezvoltarea sustenabilă, impactul asupra mediului, transport sustenabil, utilizarea resurselor în cadrul companiei, starea clădirilor, achiziţii verzi şi managementul deşeurilor.
Statisticile şi analizele generate de experţii de mediu GBI vor fi publicate în Raportul Green Business Index 2013, acesta urmând să fie oferit tuturor companiilor participante, celor prezenţi la gala de premiere, etc.
