Turismul urban a reprezentat principala opţiune a angajaţilor care au primit tichete de vacanţă, concentrând 23% din cerere în ultimele 12 luni, conform unui studiu al companiei Sodexo Soluţii pentru Motivare. Pe locurile următoare în topul destinaţiilor se situează Valea Prahovei şi Braşov (21%), staţiunile balneare (19%), staţiunile de pe litoral (17%) şi Bucureşti (10%). Alte destinaţii turistice preferate de beneficiarii de tichete de vacanţă au fost mănăstirile, oraşul Sibiu, zonele Maramureş şi Delta Dunării.
Industria chimică şi metalurgică, distribuţia şi serviciile sunt principalele domenii de activitate ai căror angajaţi beneficiază de tichete de vacanţă, conform studiului Sodexo.
Se cere neimpozitarea tichetelor de vacanţă
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) susţine modificarea legii tichetelor de vacanţă în sensul neimpozitării lor, precum şi acordarea lor în sistemul bugetar, estimând că această facilitate ar duce la creşterea turismului intern cu 20 de procente.
Măsura neimpozitării ar convinge angajatorii să le acorde mai uşor şi ar avea ca efect reducerea evaziunii fiscale pentru că folosirea tichetelor de vacanţă înseamnă certitudinea utilizării la vedere a veniturilor aferente turismului pe baza tichetelor, transmite Dan Matei Agathon, preşedintele FPTS, într-un comunicat.
O altă măsură utilă pentru impulsionarea tichetelor de vacanţă ar fi însă şi renunţarea la condiţia ca firmele să le poată acorda numai în condiţiile în care au profit. Se impune prin această condiţionare o limită care împiedică firmele să îşi motiveze angajaţii, precizează Agathon.
Transformarea primelor de vacanţă din sistemul bugetar în tichete de vacanţă de uz intern ar însemna, de asemenea, o impulsionare a turismului intern şi o încurajare necesară a sectorului.
Piaţa tichetelor de vacanta are, în prezent, o valoare de 1,3 milioane de euro.
