*Câştigul salarial mediu net a urcat cu 110 lei în 12 luni
Numărul salariaţilor din judeţul Braşov a ajuns la finele lunii august la 162.973 de persoane, cu 326 de persoane mai puţin decât la finele lunii precedente. August este cea de-a doua lună consecutivă în care numărul angajaţilor este în scădere, după şase luni în care acest indice urcase cu aproape 4.000 de salariaţi. Totuşi, faţă de luna august 2012, la Braşov sunt cu 3.088 mai mulţi salariaţi.
În luna august a scăzut, de asemenea, şi salariul mediu brut, cu 0,96% faţă de luna anterioară, ajungând la 2.094 de lei. În ceea ce priveşte câştigul mediu net, acesta a scăzut în luna august cu 0,93%, până la 1.517 lei. Faţă de august 2012, câştigul mediu net este în creştere cu 7,66%, adică cu 110 lei mai mult. Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (1.581lei), în timp ce câştiguri sub media judeţului s-au înregistrat în ramurile servicii şi comerţ (1.480 lei) şi, respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură (1.099 lei).
