Compania Miele Tehnica a investit în dotarea unui laborator al Facultăţii de Inginerie Electronică şi Ştiinţa Calculatoarelor a Universităţii Transilvania cu o reţea performantă de calculatoare şi o tablă interactivă Multitouch şi Multiuser cu o diagonală de 87 de inch. Laboratorul Miele, care va fi inaugurat marţi, va permite studenţilor desfăşurarea de activităţi aplicative cuprinse în programul de studiu, pentru specializările electronică, telecomunicaţii şi calculatoare. Compania nu a dorit să facă publică valoarea investiţiei.
„Unul dintre motivele pentru care firma Miele a decis să investească în judeţul Braşov a fost existenta in zona a Universităţii Transilvania, calitatea cadrelor didactice de aici şi, desigur , nivelul înalt de pregătire al absolvenţilor acestei universităţi. Trebuie menţionat că, în prezent , în cadrul firmei noastre, dintre angajaţii indirecţi (personalul Tesa) aproximativ 60% sunt absolvenţi ai acestei universităţi”, a precizat într-un comunicat Hartmut Hohaus, directorul general al Miele Tehnica SRL.
„Ne dorim ca printr-o colaborare strânsă între Universitatea Transilvania, mediul de afaceri şi autorităţile locale să sprijinim generaţiile viitoare de absolvenţi, într-o perioadă în care absolvenţii de facultate îşi găsesc tot mai greu un loc de muncă”, mai arată sursa citată.
Miele Tehnica a fost fondata în 2008 şi este parte a grupului german Miele. La fabrica pe care compania o operează în Feldioara se produc subansambluri electronice pentru electrocasnicele Miele.
Grupul Miele a fost fondat în 1899 şi deţine 8 unităţi de producţie în Germania şi câte o fabrică în Austria, România, Cehia şi China. Cifra de afaceri în anul financiar 2011-2012 a fost de trei miliarde euro. Miele este prezent prin propriile reprezentanţe şi în prin importatori în peste 100 ţări. În toată lumea, grupul are peste 17.500 de angajaţi. Sediul central al companiei este în Gütersloh, Westfalia, Germania.


4 comentarii
Exista table electronice care inlocuiesc clasicele table cu creta si burete. Totusi astfel de table sunt destul de scumpe !
Daniel, merci pt precizare dar aceasta nu raspunde comentariului meu care se refera in esenta la dimensiuni. Si remarca D'stra intareste critica mea, o tableta la 87 in2 este uzuala, dar nu o tabla. Banuiesc in acest caz ca 87" mentionati (+/-221cm) ar fi lungimea tablei, but what about its height? and then the surface ?
e vorba de diagonala.. a fost corectat…
Hmmm, ciudat. Miele are doar executie in 3 schimburi aproape de Brasov, in niciun caz TESA (cel putin asta declarau in urma cu ceva timp la interviuri).