Dacă în urmă cu câţiva ani, unul dintre operatorii de salubritate din Braşov a testat pubele anti-urşi, acum, firmele de salubritate au fost nevoite să găsească un sistem „anti-boschetari”. Decizia a venit în contextul în care, în anumite zone ale oraşului, platformele de depozitare a gunoiului sunt aproape tot timpul ocupate de persoane de etnie rromă sau oameni ai străzii, care nu fac altceva decât să scormone printre gunoaie şi să facă mizerie, creându-le, totodată, un disconfort locatarilor din zonă. „Le-am solicitat celor două firme să ne prezinte câteva propuneri pentru restricţionarea accesului pe platformele de gunoi. Soluţiile vor fi testate timp de câteva luni, pentru că vrem să implementăm cea mai eficientă soluţie, care să asigure acces facil cetăţenilor, să nu implice costuri foarte mari, iar pe platformă să se menţină curăţenia”, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Soluţia cu toboganul, cea mai ieftină
Firma de salubritate Urban a propus o soluţie tehnică relativ simplă. Astfel, în lateralul boxelor special amenajate au fost montate nişte tobogane care să permită aruncarea deşeurilor din afara platformei. Prin aplicarea acestei soluţii, în boxe vor mai putea intra doar lucrătorii operatorului de salubritate, „ţarcul” urmând să fie încuiat, iar cheia să fie doar la angajaţii firmei. Astfel de platforme au fost amenajate deja în trei locuri din oraş.
Societatea Comprest a venit cu o soluţie mai complexă, dar mai sigură, ţinând cont că oamenii străzii pot distruge încuietoarele boxelor, aşa cum de altfel s-a întâmplat până acum, şi să caute în continuare prin gunoaie. Această firmă de salubritate vrea să monteze pubele îngropate în pământ, astfel ca accesul celor care caută prin gunoaie să fie restricţionat în totalitate. „În momentul de faţă, se evaluează mai multe amplasamente pentru realizarea unei astfel de platforme. Sistemul este mai eficient, dar implementarea este destul de costisitoare, pentru că vor trebui realizate nişte cuve de beton pentru containere. La o estimare preliminară, o astfel de amenajare ar costa peste 4.000 de euro”, a explicat primarul.
Pubele subterane, o soluţie scumpă, dar civilizată
În mai multe mari oraşe din ţară, printre care Capitala sau Ploieştiul, au fost implementate deja astfel de noi sisteme cu pubele îngropate. Sistemul, mult mai scump decât clasicele containere, este folosit şi în Germania şi Danemarca.
La prima vedere par nişte coşuri de gunoi obişnuite, e adevărat cu un design mai special, însă sub platforma de la suprafaţă există patru pubele normale, în care încap până la 300 kg de gunoi. Sistemul funcţionează ca un lift, iar în acest sens maşina firmei de salubrizare este dotată cu o pompă hidraulică. Se conectează un furtun la platforma pe care stau coşurile de gunoi, şi imediat, prin presiune, ridică tomberoanele. Fiecare sistem este format din 4 pubele: două pentru gunoiul menajer şi două pentru deşeuri reciclabile. Totodată, astfel, dispar şi mirosurile neplăcute. Pentru un set de 4 tomberoane o firmă de salubrizare din Capitală a plătit 15.000 de euro, iar o parte din investiţie va fi recuperată prin valorificarea deşeurilor reciclabile, care nu mai ajung astfel pe mâna aşa-zişilor „recilcatori”.


3 comentarii
In Racadau, la platofrma din strada Crisului s-a aplicat metoda cu tobogane, insa sunt multi oameni care nu stiu sa le foloseasca, rezultand in mormane de gunoaie in jurul platformei. Este oare o solutie?