*În funcţie de concluziile privind situaţia economico-financiară a societăţii, Tohan SA ar putea fi divizată, va fuziona sau îi vor fi vândute din active
Guvernul a aprobat un Ordin emis de ministrul Economiei, Constantin Niţă, potrivit căruia se instituie procedura de administrare specială şi supraveghere financiară în perioada de privatizare la societatea Tohan SA Zărneşti, filială a companiei naţionale Romarm (aparţinând industriei de apărare). „Pe durata administrării speciale şi supravegherii financiare în perioada privatizării, administratorul special are atribuţiile stabilite prin mandatul special acordat prin ordin de către ministrul Economiei”, se arată în Ordin.
În funcţie de concluziile privind situaţia economico-financiară a societăţii, Tohan SA ar putea fi divizată, va fuziona sau îi vor fi vândute din active. De asemenea, se va face conversia în acţiuni a unor creanţe. Autorităţile iau în calcul inclusiv disponibilizări şi programe de restructurare, dar şi externalizări/transferuri de activităţi şi/sau active cu caracter social. Vor fi luate totodată măsuri de administrare şi supraveghere financiară a societăţii, „cu accent pe: situaţia îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă; identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate/vândute; inventarierea datoriilor societăţii, precum şi a plăţilor restante, în structura lor; inventarierea creanţelor pe care societatea le are de recuperat; cunoaşterea situaţiei litigiilor care grevează asupra societăţii; identificarea activelor revendicate/posibil a fi revendicate”, mai arată documentul.
În acesta se mai specifică faptul că procedura de administrare specială şi supraveghere financiară în perioada de privatizare la societatea Tohan „încetează la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor în situaţia privatizării societăţii sau la data stabilită prin ordin al ministrului Economiei”.
Tohan SA Zărneşti (judeţul Braşov) a fost înfiinţată în anul 1938, ca parte a grupului industrial Malaxa. Profilul producţiei a fost direcţionat de necesităţile Armatei Române, în timpul celui de-al doilea război mondial şi în perioada postbelică, producţia fiind orientata în general pentru muniţie de artilerie, rachete sol-sol şi aer-sol, focoase pentru rachete şi muniţie de artilerie (cel mai mare producător din România), muniţie marină (producător exclusiv în România), elemente pirotehnice.
Numărul angajaţilor din industria de apărare a fost redus de Ministerul Economiei de la un an la altul. Pentru acest an, numărul mediu maxim de personal, pentru operatorii economici din industria de apărare, prevăzut în buget va fi de 1.455 de persoane, cu 48 mai puţini faţă de anul trecut. Cei mai mulţi lucrează la Romarm (1.150 salariaţi).

