Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Teatrului „Sică Alexandrescu”, edilii au decis ca să pună în valoare acest monument de valoare pentru Braşov şi pe timp de noapte, astfel că a fost montat un sistem special de iluminat arhitectural.
Acum, pe timp de seară, atâta faţada principală, cât şi balconul au fost puse în valoare prin montarea unor baghete iluminate cu led la baza coloanelor dar şi a şase proiectoare pe tavanul balconului. Nu în ultimul rând, şi felinarele de pe faţadă au fost şi ele repuse în funcţiune. Pentru ca întreaga zonă să arate bine şi spaţiile verzi din jurul teatrului şi aleile au fost refăcute, fiind înlocuit mobilierul urban, dar şi sistemul de iluminat public.
Foto: Primăria Braşov




