Tramvaiul cu aburi pleca din Bartolomeu, traversa central oraşului şi apoi se opera la Săcele. După plecarea din Gara Bartolomeu, tramvaiul urca pe strada Lungă, până în Piaţa Sfatului, de unde cobora pe strada Mureşenilor, făcea dreapta în dreptul Hotelului Aro de astăzi şi, prin actualul parc, ajungea în faţa Primăriei, unde se afla staţia Promenadă. Apoi, tramvaiul îşi urma traseul pe actualul Bulevard 15 noiembrie Şi ajungea până la Noua şi în capăt la Săcele. În Săcele trecea prin satele Baciu, Turcheş şi Cernatu, ajungea la staţia Satulung. Tramvaiul cu abur circula până la ora 20.00, cu 10 km/h în oraş si 20 km/h în afară, iar în zilele de târg circula în oraş numai după ora 15.00. Linia trenului cu abur avea o lungime de aproape 17 km. Era considera mijlocul de transport al săracilor care nu îşi permiteau să plătească o trăsură sau mai târziu, după 1930 să îşi cumpere o maşină.
Cum a dispărut linia de tramvai
După Primul Război Mondial, linia fiind amplasată pe străzile centrale ale oraşului, a început să încurce circulaţia. Micile locomotive cu aburi poluau cu fum, funingine şi cu mult zgomot. În anul 1927, autorităţile au renunţat din acest motiv la o porţiune de aproape 700 metri, situată între staţiile Promenadă şi Piaţa Sfatului. În anul 1933, s-au demontat 3,2 km de linie din staţia Bartolomeu, până la Promenadă. 5 ani mai târziu, fără consimţământul proprietarului şi fără nicio altă aprobare, Primăria oraşului Braşov a trecut la demontarea şinelor de la staţia Promenadă la staţia Ramificaţie (Hidromecanica). În sfârşit, în anul 1960, Regionala C.F. Braşov ( proprietarul reţelei, după naţionalizarea din 1948) a desfiinţat 2 kilometri de linie de la staţia Strungul (Ramificaţie) până la intrarea în staţia Temelia – Fabrica de ciment, legătura cu Gara veche Braşov, toate liniile industriale de pe acest tronson, precum şi 8 km cuprinşi între Uzina de autocamioane şi Satulung.
Au rămas doar proiectele futuriste cu linii de tramvai uşor
Paradoxal, dacă în 1892 Braşovul stabilea o premieră, în epoca modern a fost printre ultimele oraşe care au avut o linie de tramvai electrică. S-a întâmplat în 1987. Tramvaiul pleca din cartierul Steagu Roşu şi mergea până la Rulmentul. Viaţa tramvaiului în Braşovul modern a fost însă scurtă, ţinând cont că linia a fost făcută de comunişti cam „heirupist”, iar infrastructura stradală nu a fost proiectată de la început pentru linie de tramvai. Ţinând cont că erau costuri mari atât pentru mentenanţa căii de rulare, cât şi pentru întreţinerea carosabilului, în 2006, linia a fost desfiinţată, iar străzile pe care circulat tramvaiul au fost refăcute din temelii.
Acum câţiva ani, autorităţile aveau în plan construirea unei noi rute de tramvai uşor. Tramvaiul urma să circule pe liniile de cale ferată existente sau nou înfiinţate, numai că nu s-a găsit o sursă de finanţare pentru a se pune în aplicare un asemenea plan.


2 comentarii
Nici titlul nu sunteti in stare sa-l scrieti corect!
Oameni buni, solutia pentru Brasov este MONORAIL… atat pentru a lega zona Coresi de Astra, cat si pentru a lega zona Garii de Cetatea si de ce nu, chiar si de Poiana. Este cel mai ieftin si ecologic mijloc de transport. Va invit sa vizionati acest video: https://youtu.be/jc-0uVcsDrE