Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov a aprobat o serie de restricţii de circulaţie în zilele de vineri şi sâmbătă, când în centrul Braşovului vor avea loc două evenimente importante, respectiv festivalul Romanian Music Awards şi parada pompierilor. Astfel, vineri, între orele 19.00 şi 20.00, traficul va fi restricţionat pe strada Mureşenilor, pe sensul de coborâre dinspre cartierul Şchei spre Casa Armatei. Tot vineri, între orele 16.00-17.00, Piaţa Sfatului va fi închisă pentru efectuarea controlului pirotehnic.
Sâmbătă, cu ocazia Zilei Pompierilor din România şi a comemorării a 166 de ani de la Bătălia de la Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” va organiza o paradă, astfel că traficul pe b-dul Eroilor, va fi restricţionat între orele 12.45 şi 14.00. Iniţial, parada fusese programată pentru ziua de vineri, dar organizatorii au decis să o amâne pentru sâmbătă tocmai pentru a nu bulversa foarte tare traficul în zona centrală.

