Primăria Brașov nu duce lipsă de „ajutoare” în vederea derulării activității de salubrizare a domeniului public sau curățenie prin clădirile pe care le are în administrare. „Întăririle” au venit după ce procurorii şi judecătorii au aplicat (în conformitate cu noile prevederi ale Codului de Procedură Penală) în loc de amenzi sau condamnări cu închisoarea, pedepse mai blânde, respectiv muncă în folosul comunităţii pentru cei care au comis desigur infracţiuni mai puţin grave.
7 condamnați au tras „chiulul”
Astfel, din august 2014, de când s-au aplicat noile prevederi legislative, și până la jumătatea acestei luni, la Primăria Brașov au ajuns dosarele a 62 de persoane condamnate la efectuarea unor ore de lucru în folosul comunității. Cel mai tânăr brașovean care a primit o condamnare de 60 de zile de muncă în folosul comunității este un elev de 16 ani. Acesta a fost prins furând dintr-un magazin, iar acum, după ce termină orele de curs, se prezintă la Primărie pentru a i se da de lucru și a scăpa de pedeapsă. Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, a precizat că dintre cele 62 de persoane care au primit astfel de condamnări, 12 și le-au ispășit, iar municipalitatea a transmis Parchetului adresele prin care se atestă acest lucru. „Alte 12 persoane efectuează în această perioadă orele, iar șapte «condamnați» nu s-au prezentat pentru a începe activitatea, motiv pentru care dosarele au fost revocate. Brașovenii care condamnați la muncă în folosul comunității lucrează la salubrizarea domeniului public sau fac curățenie la Centrul pentru Persoane fără Adăpost și au de efectuat între 30 și 60 de zile”, a precizat Sorin Toarcea.
Greșelile care i-au trimis la muncă
Majoritatea celor condamnați sunt salariați astfel că își efectuează orele de „pedeapsă” în paralele cu serviciul. Purtătorul de cuvânt al Primăriei a mai spus că persoanele care au primit astfel de pedepse au comis infracțiuni de genul: furturi din magazine sau din locuințe, infracțiuni din domeniul rutier precum conducerea unui autoturism fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau a unuia care avea seria motorului falsificată. Sunt și cazuri de brașoveni care au ajuns acum să dea cu mătura prin oraș pentru că au făcut delapidări, fals în acte sau în înscrisuri, loviri sau alte violențe, consum de droguri, violență conjugală sau amenințări.
Cine nu muncește, ajunge după gratii
Până acum, primeau muncă în folosul comunităţii doar cei care nu îşi achitau amenzile, pe baza unei hotărâri judecătoreşti, prostituatele fiind cele mai fidele cliente, însă, şi dacă nu îşi executau pedeapsa, nu păţeau mare lucru. În cazul pedepselor penale transformate în muncă în folosul comunităţii, în conformitate cu articolul 318 din Codul de Procedură Penală şi articolul 85 din Codul Penal, dacă persoana nu execută orele de muncă, dosarul se întoarce la procuror sau la judecător, după caz, iar în funcţie de natura faptei comise acestea ajung fie la închisoare, fie trebuie să scoată din buzunar banii de amendă penală.
În municipiul Brașov, cele mai multe ore de muncă în folosul comunității au fost efectuate de o prostituată în contul amenzilor pe care le-a primit: 1.600 de ore, pe care le-a făcut în cursul anilor 2012 și 2013, când a lucrat la igienizarea spațiilor verzi.

