Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești și Iași sunt primele orașe din România, după București, în care angajații pot beneficia de abonamente la centrele sportive prin intermediul 7card. Până în luna iulie, Sibiu și Constanța vor intra în rețeaua 7card, care ajunge astfel să acopere peste 200 săli de sport la nivel național, 8 orașe și peste 8.000 de abonați.
Extinderea la nivel la național a început de la finalul anului 2014, însă dezvoltarea propriu zisă a rețelei în afara Capitalei se va realiza pe parcursul anului 2015. Primele orașe în care 7card a intrat au fost Brașov (noiembrie- decembrie 2014), Timișoara (ianuarie 2015) și Cluj-Napoca (ianuarie 2015).
„Rezultatele înregistrate până în prezent în aceste orașe sunt îmbucurătoare. Avem semnate contracte cu cel puțin 10-12 centre sportive în fiecare oraș. La nivel național, aproximativ 20% din totalul vizitelor sunt la săli care, printre serviciile oferite, au și piscina”, spune Iulian Cîrciumaru, co-fondator 7card.
Potrivit companiei, la Brașov cele mai active sectoare sunt IT, bancar și telecom, valoarea medie a unui abonament 7Card fiind de 94 de lei.
Procentul de companii care oferă abonamentele 7card ca beneficiu salarial este în creștere în toate orașele din țară. În București, de exemplu, 35% din abonamente sunt plătite de către companie, iar în provincie, procentul este între 38 și 45% .
De asemenea, dacă la nivel de București, aproximativ 20% dintre angajați ajung la sălile de sport în weekend, la nivel național procentul este un pic diferit. Cea mai crescută prezență în rândul angajaților, sâmbăta și duminica, este înregistrată la Brașov și Cluj-Napoca (25%).
Servicii BizBrasov
De actualitate

Companiile brașovene din IT, sectorul bancar și telecom oferă angajaților abonamente 7Card
Jurnalist brașovean, fondatorul BizBrașov (2012) și redactor-șef al publicației. Abordează subiecte de interes public – de la investiții și imobiliare la administrație – și coordonează proiecte editoriale locale. Este implicat și în fwdBV, revistă de business din Brașov.
Citește în continuare
Ce spectacole va putea urmări publicul la Teatrul „Sică Alexandrescu” în această săptămână
Pentru iubitorii de teatru, instituția de cultură din Brașov a pregătit săptămâna aceasta mai multe spectacole. Brașovenii sunt invitați miercuri, 19…
Brașovul, în topul celor mai aglomerate metropole din Europa. Proiectele de fluidizare a traficului bat pasul pe loc
Bucureștiul și alte cinci orașe din România, între care și Brașovul, se află în topul celor mai aglomerate metropole din…
Urșii obișnuiți cu oamenii intră sub reguli speciale: ce se schimbă de astăzi la capitolul intervenție, dar și în ceea ce privește hrănirea acestora de către cei care vor să-i „privească” de aproape
Autoritățile au anunțat modificări importante în legislația care reglementează intervenția în situațiile de conflict dintre oameni și urși, schimbări care…
Filarmonica Brașov propune, în această săptămână, un adevărat maraton muzical, în care publicul se poate bucura de recitaluri camerale, proiecte…
Ultima șansă pentru ajutorul la încălzire: cererile se depun până pe 20 noiembrie
Persoanele și familiile considerate vulnerabile mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile necesare în vederea obținerii…
După atacul rusesc de azi-noapte din zona portului ucrainean Izmail, localitatea românească Plauru este evacuată. O navă încărcată cu 4.000 de tone de GPL arde în dreptul satului
Autorităţile au luat, în această dimineață, decizia evacuării localităţii Plauru din judeţul Tulcea, după ce o navă plină cu GPL…
FOTO VIDEO Exercițiu amplu pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție, desfășurat de salvamontiști în masivul Piatra Mare
În weekend, salvatorii montani și salvatorii din mediul subteran și speologic din cadrul Serviciului Județean Salvamont–Salvaspeo Brașov, alături de reprezentanți…
FOTO Proiectul „HUB-IN”: Brașovul are obiecte noi de mobilier urban pe străzile din Centrul Istoric
HUB-IN (Hubs of Innovation and Entrepreneurship for the Transformation of Historic Urban Areas), proiect european desfășurat în opt orașe pilot…
VIDEO 141 de șmecheri care au parcat în ultimele 5 zile pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, amendați de polițiștii brașoveni
Persoanele cu dizabilități nu își doresc un loc de parcare dedicat, însă au nevoie de el. Poliția Municipiului Brașov, prin…
În această seară, literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în mov
Ziua Mondială a Nașterii Premature este marcată astăzi, 17 noiembrie, iar Brașovul se alătură comunității internaționale pentru a atrage atenția…
Autostrada Ploiești-Brașov: Studiul de fezabilitate ar putea fi gata la sfârșitul anului viitor. Nimeni nu știe când vor începe lucrările
Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov ar putea fi finalizat până la finalul anului viitor, a declarat…
Intervenție a salvamontiștilor din Bran pentru evacuarea unei turiste care a căzut ieri într-o râpă din munții Bucegi
Ieri în jurul orei 12:00, echipa Salvamont Bran a fost alertată de o persoană de sex feminin care a alunecat…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L
Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9
office@bizbrasov.ro
Știri Brașov
Info & Servicii
Stai conectat la Știri
Înscrie-te la newsletter-ul BizBrasov și vei primi periodic cele mai importante știri ale momentului.
