Doar 177 de companii brașovene au intrat în insolvență în primele șapte luni ale acestui an, arată statistica Oficiului Național al Registrului Comerțului, în scădere cu 71,9% față de perioada similară a anului trecut, când se înregistrau 630 de cazuri de insolvență. La nivel național, scăderea numărului de insolvențe a avut un ritm mai lent, de doar 57%, de la 15.124 la 6.530 de cazuri.
Numărul suspendărilor de activitate a scăzut, la Brașov, în perioada analizată cu aproape 10%, de la 403 la 363, în timp ce numărul dizolvărilor voluntare ale societăților comerciale s-a dublat, urcând de la 411 la 810. Și numărul radierilor a scăzut la Brașov în perioada amintită cu aproximativ 13,3%, de la 1.775 la 1.539.
În același timp, la Brașov s-au înmatriculat 2.198 de noi comercianți, cu peste 10% peste numărul înmatriculărilor de anul trecut. În aceste condiții, numărul firmelor active a urcat la finele lunii iulie la 35.721 de la 33.834, câte figurau cu 12 luni înainte.
Servicii BizBrasov
177 de firme brașovene au intrat în insolvență în 2015
Jurnalist brașovean, fondatorul BizBrașov (2012) și redactor-șef al publicației. Abordează subiecte de interes public – de la investiții și imobiliare la administrație – și coordonează proiecte editoriale locale. Este implicat și în fwdBV, revistă de business din Brașov.
Citește în continuare
Sondaj Inscop: AUR începe să piardă teren, dar se menține încă pe prima poziție în topul preferințelor
Un sondaj realizat de Inscop arată că AUR scade la 37% în preferințele respondenților care aleg un partid, cel mai…
Brașov Jazz & Blues Festival continuă seria anunțurilor pentru ediția din 2026 și confirmă prezența a două nume importante în…
Kaufland dublează garanția oferită la amabalajele reciclate, timp de o săptămână, și oferă produse la 1 ban
Kaufland România anunță rebrandingul programului de loialitate Kaufland Card în Kaufland Card XTRA, care aduce clienților sute de produse disponibile…
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 3,8% în februarie 2026, față de perioada similară a anului trecut
Câştigul salarial mediu net a fost 5.557 lei în luna februarie 2026, în creştere cu 39 lei (+0,7%) faţă de…
VIDEO Cocoșul de munte, simbol al sălbăticiei, surprins în imagini în rezervația Piatra Craiului, la 30 de kilometri de Brașov
Cocoșul de munte, simbol al sălbăticiei, surprins în imagini în rezervația Piatra Craiului, la 30 de kilometri de Brașov. În…
Noi atacuri în Ucraina, la graniţa cu România, azi-dimineață. Au fost detectate grupuri de drone în apropierea spaţiului aerian românesc
Noi atacuri în Ucraina, la graniţa cu România, azi-dimineață. Au fost detectate grupuri de drone în apropierea spaţiului aerian românesc.…
Bugetul alocat pentru lucrările de gospodărire a Brașovului, mai mic cu aproape 28 de milioane de lei față de anul trecut. Peste 15 milioane de lei tăiate de la întreținerea străzilor/ Ce alte capitole au primit mai puțini bani
Cheltuielile aferente lucrărilor de gospodărire din municipiul Brașov au fost diminuate față de anul trecut, în conformitate cu proiectul de…
Proiectul de lărgire la patru benzi a drumului de intrare în comuna Sânpetru a ajuns în faza obținerii avizului de mediu. Investiția, estimată la 5 milioane de lei
Primăria Sânpetru a inițiat în 2024 un proiect de extindere la 4 benzi a segmentului din Drumul Județean 103 dintre…
Monumentele eroilor din Primul Război Mondial de la Brașov, refăcute. Investiții de peste 440.000 de lei la cimitirele de la Șprenghi
Primăria Brașov va demara, în această vară, lucrări de reabilitare la Cimitirul Șprenghi Civil, dar și la cimitirul eroilor din…
Cât costă un apartament nou în Brașov? Cartierele unde au crescut cel mai mult prețurile în ultimul an
Cât costă un apartament nou în Brașov? Cartierele unde au crescut cel mai mult prețurile în ultimul an. Apartamentele noi…
WhatsApp schimbă tot pe desktop/laptop: interfață colorată și funcții noi inspirate din mobil
WhatsApp schimbă tot pe desktop/laptop: interfață colorată și funcții noi inspirate din mobil. Aplicația WhatsApp pregătește una dintre cele mai…
Cum arată viața lui Dumitru Prunariu, de la copilăria din Brașov până la zborul istoric din 1981. Povestea singurului român care a ajuns în spațiu
Cum arată viața lui Dumitru Prunariu, de la copilăria din Brașov până la zborul istoric din 1981. Povestea singurului român…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L
Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9
office@bizbrasov.ro
Știri Brașov
Info & Servicii
Stai conectat la Știri
Înscrie-te la newsletter-ul BizBrasov și vei primi periodic cele mai importante știri ale momentului.
