Ținând cont că pe partea dinspre Moeciu a Castelului Bran, tencuiala a început să cadă și se vede zidul din cărămidă, autoritățile județene brașovene i-au notificat pe administratorii monumentului istoric să execute în regim de urgență reparațiile necesare. Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, a precizat că în cazul în care aceștia nu se vor conforma, în conformitate cu legislația în domeniu, amenda poată să ajungă până la 100.000 de lei. Acesta a mai susținut că proprietarii au răspuns notificării adresate de către CJ Brașov precizând că au făcut investiții de un milion de euro, dar fără alte amănunte concret. Astfel, autoritățile au transmis o nouă notificare în care solicită planul de măsuri pe care îl vor lua pentru a renova respectiva parte a castelului, iar în cazul în care nu se vor conforma următoarea scrisoare va fi o amendă, după cum a subliniat Gabor.
Servicii BizBrasov

Castelul Bran, amenințat de CJ Brașov cu o amendă de 100.000 de lei
Citește în continuare
VIDEO Pesediști importanți sar în apărarea premierului Ilie Bolojan. Unul a demisionat din partid și intră în PNL, iar altul a declarat public că liderul liberal merită susținere
VIDEO Pesediști importanți sar în apărarea premierului Ilie Bolojan. Unul a demisionat din partid și intră în PNL, iar altul…
Ilie Bolojan: „L-am informat pe președinte că nu voi demisiona (…) După demisiile miniștrilor PSD, voi demonstra că se poate guverna mai bine decât cu frâna de mână trasă”
Ilie Bolojan: „L-am informat pe președinte că nu voi demisiona (…) După demisiile miniștrilor PSD, voi demonstra că se poate…
Săptămâna viitoare începe dezinsecția de combatere a căpușelor și țânțarilor în municipiul Brașov
Săptămâna viitoare începe dezinsecția de combatere a căpușelor și țânțarilor în municipiul Brașov. Prestatorul de servicii de deratizare, dezinsecție și…
Hunor Kelemen: „M-am întâlnit la Budapesta cu viitorul prim-ministru al Ungariei. Péter Magyar a solicitat ca UDMR să se țină departe de dezbaterile politice interne din Ungaria”
Hunor Kelemen: „M-am întâlnit la Budapesta cu viitorul prim-ministru al Ungariei. Péter Magyar a solicitat ca UDMR să se țină…
La Râșnov, mâncatul de semințe pe bancă și aruncatul cojilor pe jos costă 500 de lei. În data de 20…
Fostul primar din Ghimbav, Dorel Toma, condamnat la 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după 8 ani de procese
Fostul primar din Ghimbav, Dorel Toma, condamnat la 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după 8 ani de…
Sâmbătă, 25 aprilie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, publicul va putea viziona spectacolul de balet „Carmen”,…
FOTO Intervenție a pompierilor brașoveni pe strada Republicii. Acoperișul unei case a început să „curgă la vale”
FOTO Intervenție a pompierilor brașoveni pe strada Republicii. Acoperișul unei case a început să „curgă la vale”. Pompierii brașoveni au…
Raed Arafat, pus sub acuzare de procurori pentru infracțiunea de complicitate la contrabandă. Ce spune fondatorul SMURD
Raed Arafat, pus sub acuzare de procurori pentru infracțiunea de complicitate la contrabandă. Ce spune fondatorul SMURD. Procurorii din cadrul…
6 proiecte educaționale din Țara Făgărașului primesc finanțare totală de aproape 249.000 de lei prin programul național „Fondul pentru un…
Progresul proiectului de modernizare și dotare a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” a ajuns la 83 %. Investiția,…
Asociația Consorțiul Cultural Corona și-a exprimat public profunda îngrijorare față de absența liniei bugetare dedicate finanțărilor nerambursabile pentru proiecte culturale, atât din…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L
Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9
office@bizbrasov.ro
Știri Brașov
Info & Servicii
Stai conectat la Știri
Înscrie-te la newsletter-ul BizBrasov și vei primi periodic cele mai importante știri ale momentului.
