Compania Națională a Uraniului, controlată integral de statul român, prin Ministerul Energiei, și aflată într-o situație critică din punct de vedere financiar, va sista timp de 9 luni activitatea la exploatarea minieră Crucea-Botușana și la platforma de prelucrare Feldioara, perioadă în care se va decide, în baza unei analize, ce activități vor fi menținute, cele declarate neviabile urmând a fi închise sau trecute în conservare, se arată într-un document guvernamental.
Restructurarea CNU va presupune și concedierea unor salariați, precizează Guvernul, iar legislația în vigoare va fi modificată astfel încât disponibilizații să poată primi venit lunar de completare după ce le expiră ajutoarele de șomaj.
„În prezent se elaborează (…) planul de încetare temporară și parțială a activității în perimetrul de exploatare Crucea-Botușana și a platformei de prelucrare de la Feldioara pentru o perioadă de maximum 9 luni”, se arată în documentul citat.
Pierderi în creștere
Documentația tehnico-economică aflată în prezent în curs de elaborare de către CNU va permite delimitarea clară a activităților care vor rămâne operaționale, în condiții de eficiență economică, de cele neviabile, care vor fi trecute în etapele de conservare și închidere definitivă, menționează Guvernul.
Unul dintre scopurile restructurării CNU este punerea în exploatare efectivă a zăcământului de uraniu Tulgheș-Grințieș din județul Neamț, investiție blocată de mai mult timp din lisă de resurse. De asemenea, se vrea producerea de către CNU a unui stoc de siguranță de octoxid de uraniu, care să acopere necesarul centralei nucleare de la Cernavodă pe 5 ani, la prețuri comparabile cu cele ale furnizorilor de pe piața internațională.
„Restructurarea, reorganizarea și eficientizarea activității singurului producător național specializat în extracția uraniului, prelucrarea/prepararea minereului de octoxid de uraniu și rafinarea acestuia în concentrate necesare fabricării combustibilului nuclear de tip CANDU este un proces necesar, care contribuie în mod esențial la menținerea independenței și care reprezintă un avantaj competitiv unic pe care îl deține România în spațiul european comunitar”, se mai afirmă în document.
CNU și-a adâncit anul trecut pierderile cu 32% comparativ cu 2014, până la 138,3 milioane lei (circa 31 milioane euro), invocând drept cauză a pierderilor provizioanele constituite pentru datoriile către bugetul de stat.


Un comentariu
Inchiderea acestei uzine nu poate fi decat benefica.Este o sursa de poluare radioactiva mult prea aproape de Brasov sau chiar in vecinatatea unor sate unde sunt expusi mii de locuitori.Un posibil dezastru se poate intampla oricand,iar urmarile pot fi catastrofale.Asemenea unitati ar trebui sa existe departe de orice asezare si nici asa pericolul nu poate fi indepartat.Sa ne amintim de dezastrul de la Cernobal care a afectat o suprafata imensa,si milioane de oameni au avut de suferit.Ma intreb cum sunt afectati cei care stau in apropiere,contaminarea surselor de vegetatie,apa,sol,aer…