Prima școală profesională în sistem dual din România, Școala Profesională Kronstadt, a ajuns la cea de-a treia generație de absolvenți. Dacă în 2012, la deschiderea porților sale unitatea școlară avea 120 de elevi pe 3 specializări, din viitorul an școlar vor fi 704 elevi în 5 calificări. Astăzi, au absolvit cursurile școlii 77 de elevi toți primind oferte de angajare din partea companiilor cu care școala colaborează. „Cea de-a treia generație a avut ofertă de angajare de 100%, astfel că ne apropiem de scopul Școlii Profesionale”, a punctat Ramona Țițeiu, director al Școlii Profesionale Kronstadt. De altfel, conducerea unității școlare se mândrește că dintr-un număr total de 298 de absolvenți în cei patru ani de activitate, 284 au fost angajați.
Urmează deschiderea altor patru școli profesionale
„Este important că am reușit să punem pe harta învățământului din România un lucru bun, care a fost preluat ca și perspectivă a învățământului profesional în toată țara, în contextul crizei de resursă umană pe această componentă profesională. Săptămâna trecută, am trimis la Ministerul Educației un memoria pentru a include în strategia națională de învățământ alte patru noi școli prfoesionale. În Brașov vom facem aceste școli în următoarea perioadă”, a subliniat primarul George Scripcaru.
Acesta a precizat că noile școli pot fi îființate pe locații existente, cu partenerii existenți, dar și alți parteneri. De exemplu, Colegiul Tehnic de Transporturi ar putea începe o colaborare strânsă cu RAT Brașov, astfel ca elevii să își desfășoare orele de practică în atelierele Regiei, iar aceasta să aibă o bază de selecție atât în ceea ce privește angajarea de șoferi, ținând cont că are un deficit la ora actuală, cât și de mecanici sau tinichigii.
70% dintre tinerii din Germania aleg învățământul profesional
De asemenea, Alexandru Blemovici, director general Schaeffler România a ținut să precizeze că nu mai este nici o noutate că există o problemă a forței de muncă, iar din această cauză companiile din, dar și comunitatea pierde proiecte și investiții noi, iar probleme se vor acutiza. „Aproape 70% din tinerii de clasa a VIII-a se îndrepată spre învățământul profesional în Germania, nu numai spre profilul industrial, ci și alte domenii. În Brașov, din 3.700 de absolvenși de clasa a VIII-a, doar 370 au ales învățământul profesional. E sarcina fiecăruia, atât a mediului economic, să creăm atractivitate, e sarcina autorităților locale să ofere condiții bune de studiu, dar și a Inspectoratului Școlar de a încerca să formăm opinia publică a elevilor și a părinților pentru a alege învățământul profesional”, a explicat Blemovici.
Totodată, și reprezentanta Consulatului German la Sibiu, Judith Urban, a precizat că în Germania sistemul dual este o componentă esențială într-o politică educațională. „Avem multe experinețe cu acest sistem, și trecând prin multe provocări și crize economic, acest sist ne-a ajutat să trecem cu bine de momentele de cumpănă. Ne putem lăuda că Germania are cea mai mică rată a șoamjului în rândul tinerilor, de numai 5%. Ne bucurăm că datorită multitudinii de actori care s-au unit la Brașov, autorități locale, companii, inspectoratul școlar, am reușit să creăm această școală după model german. Ne bucurăm că și pentru Ministerul Educației sistemul profesional a devenit o prioritate pentru a se crea un învățământ profesional stabil”, a explicat Judith Urban.
Școala Profesională Kronstadt este prima școală înființată în sistem dual german î România, fiind susținută de 15 companii de renume mondial din regiunea Brașovului. Tinerii învață aici meserii căutate pe piața muncii având cele mai bune condiții de studiu și de practică.
Un sistem care va fi încurajat și de lege
Directorul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), Gabriela Liliana Petre, a precizat că învățământul profesional în sistem dual este o soluție care trebuie promovată. „Această școală este într-adevăr un model de succes care demonstrează că acolo unde oamenii doresc să facă un lucru se întâmplă. Avem în vedere să continuăm propunerile de modificare a legislației care țin în principal de reglementări de legislație secundară, proceduri care să întărească calitatea pregătirii practice a elevilor care se întâmplă la angajator, cu niște condiții de calitate pentru angajator pentru desfășurarea activității de pregătire practică a elevilor,și consolidarea calității examenului de certificare a absolvenților. Toate aceste documente alături de un pachet de criterii privind practica absolvenților vor fi disponibile începând cu anul școlar 2016-2017. Aceste documente vor face parte din contractul de pregătire practică pe care angajatorul îl încheie cu unitatea școlară, iar Inspectoratul Școlar Județean are un rol major în monitorizarea pregătirii practice”, a explicat Gabriela Liliana Petre.

