George Monel Vătășan s-a născut în Brașov, unde a urmat cursurile Colegiului Andrei Șaguna, după care s-a specializat în domeniul silvic, profesând ca inginer silvic atât în țară, cât și peste hotare în Sri Lanka, Noua Zeelandă și Noua Guinee. De mai mulți ani este stabilit în Australia, dar an de an se întoarce acasă, iar acum, la 83 de ani, vrea să își lanseze în orașul său natal prima carte, în care să povestească aventurile pe care le-a avut acum 50 de ani în Sri Lanka, dar și aventura fugii sale de reginul comunist.
Era printre puținii care știau engleza la acea vreme
Din 1967 a început să lucreze în Ministerul Economiei Forestiere, iar după numai doi ani, șefii săi au decis să-l trimită într-o misiune în Sri Lanka, unde România construia un complex de industrializare a lemnului. A plecat alături de soție, fiind de altfel printre puținii vorbitori de limbă engleză. „Pe vremea aceea ingineri silvici care să vorbească limba engleză erau ca «dinții găinii»”, spus Monel Vătășan. Fiind specialist în drumuri forestiere, în Sri Lanka a proiectat și construit o serie de astfel de șosele. „La vremea aceea era un export de tehnologie din România, se exportau fabrici întregi. Exportam tehnologie, know-how-ul tehnic era cea mai rentabilă activitate. Se aducea valută în țară, mult mai rentabil de exemplu decât exportul de tractoare. Am avut un număr foarte mare de ingineri foarte buni”, a explicat brașoveanul.
Din Sri Lanka nu s-a mai întors însă acasă și ținând cont de regimul dur al comunismului, escapadele sale nu au rămas fără repercursiuni. „Am avut tot felul de aventuri, una a fost că m-am dus fără permisie la expoziția mondială de la Osaka, prin anii ’70. A fost o explozie în Serviciile Secrete. Ca să nu fie consecințe, nu m-am mai întors în țară și la terminarea contractului din Sri Lanka, în drum spre București m-am oprit la München, și de acolo am mers în Noua Zeelandă, o țară care la vremea aceea căuta imigranți, unde m-am angajat tot ca inginer silvic, în construcții de drumuri. Am stat 7 ani în Noua Zeeleandă, până când m-a apucat «dorul de Tropice» și când am avut ocazia, în 1978, am plecat în Noua Guinee La Universitatea Tehnică din Lae, unde am fost conferențiar în inginerie forestieră și am lucrat 20 de ani, până când «am ieșit la pensie, fără pensie». De acolo m-am retras în Nordul Australiei, unde locuiesc și astăzi”, a mărturisit brașoveanul.
Pădurile se tăiau de două-trei ori mai mult în vremea comunismului
În anii ’90 el s-a reîntors în Sri Lanka, iar complexul forestier funcționa încă destul de bine. „Când a fost deschis acest complex, în Sri Lanka se tăiau ultimele păduri virgine tropicale. Atunci nu ne-am dat seama ce facem. Din păcate, acolo pădurea nu se mai regenerează, pentru că în această țară, cu o suprafață aproximativ egală cu cea a Olteniei, trăiesc în jur de 17 milioane de oameni, orice parcelă de pădure tăiată este transformată în plantație de orez. Situația este diferită în Noua Guinee, unde presiunea demografică nu este chiar atât de mare, iar porțiunile tăiate se regenerează în natural”, a spus autorul cărții. În ceea ce privește exploatările forestiere actuale din România, brașoveanul susține că în prezent se taie mai puțin decât în perioada comunistă, când se defrișau păduri „ca-n codru”. „Acum se extrage o cantitate mare de lemn din zonele ușor accesibile. În perioada comunistă se tăia de două sau de trei ori mai mult. Pădurile din România încă nu sunt supuse presiunii demografice, pentru că avem o populație destul de mică, însă urbanizarea reprezină o amenințare. Prin tăieri crește productivitatea pădurii. În pădurile virgine, unde sunt muți arbori bătrâni, creșterea este foarte lentă. De altfel, în anii ’60, ritmul de creștere a pădurilor din România era de 2 metri cubi/an/hectar, iar acum este de 8 metri cubi/an/hectar”, a subliniat fostul inginer silvic.
Vrea să rămână acasă
Acum, rămas fără soție, ar vrea să se întorcă în România, unde să își trăiască ultimele zile. „Stau în dubiu, dacă ai bani, în România se trăiește mult mai bine, dar în Australia se moare bine”, a spus râzând fostul inginer. În volumul Drumuri prin junglă. Amintirile unui inginer silvic român în Sri Lanka” care va fi lansat joi, ora 18.00, la Librăria Okian, fostul inginer descrie experiența sa în această țară. „Ca să pleci în astfel de misiuni peste hotare, criteriul de bază era să fii membru de partid, dar și să fi cunoscut profesional și să vorbești limba engleză. Chiar dacă nu eram membru de partid, celelalte două criterii au contat mai mult. Faptul că nu m-am mai întors în țară după ce îmi expirase contractul nu a rămas fără repercursiuni. Fratele meu nu a mai avansat, dar a suferit și din cauza faptului că era căsătorit cu o săsoaică și rudele acesteia emigraseră. M-au dat în judecată, mi-au confiscat casa, m-am luptat ani întregi să ne luăm casa înapoi, însă nu am regretat nici o secundă ce s-a întâmplat. Cum s-a «încălzit» vremea în ’90, mi-am luat concediu de la Universitate și m-am întrs în România. După 20 de ani trăiți în lume nedezvolată, în Noua Guinee, m-am speriat ce mizerie era în țară, la Oradea, o ceață galbenă toxică, drumuri neiluminate. După un an, doi s-a schimbat însă totul”, își amintește Monel Vătășan.
Monel Vătășan nu vrea să se oprească aici cu partea publicistică, iar următorul volum pe care brașoveanul vrea să îl lanseze va fi despre aventurile pe care le-a avut în Noua Zeelelandă, întâmplări care sunt deja în manuscris. Ar vrea să continue și să scrie un nou volum despre timpul petrectu în Noua Guinee, dar nu știe dacă mai are puterea s-o facă, fiind de altfel și partea cea mai complexă a activității sale.
