Coresi Avantgarden, proiectul de locuințe care se construiește pe platforma fostei uzine Tractorul a fost desemnat proiectul anului în cadrul celei de-a 12-a ediții a Forumului și Galei Premiilor Imobiliare pentru Europa de Sud-Est, care s-a desfășurat aseară la București. Proiectul brașovean a fost declarat câștigător în fața ansamblului rezidențial Cosmopolis din București, un proiect cu peste 2.000 de locuințe, a complexului Londra 27 din capitală, dar și în fața priectului rezidențial Sun City din Serbia.
De asemenea, cei doi dezvoltatori ai proiectului de pe platforma brașoveană au câștigat premiul de dezvoltatorul anului, în fața unor dezvoltatori ca Burgas Towers, Galaxy Investment Group (ambii din Bulgaria), Forte Partners, Hanner, One United Properties (România), dar și a sârbilor de la Poseidon Property sau Tagor.
Evenimentul organizat de EuropaProperty a reunit cei mai activi jucători din sectorul imobiliar regional, printre care dezvoltatori, agenții, dar și bancheri, investitori sau avocaţi. Companiile au fost evaluate pe baza contribuției generale pe piață, conceptului, calității serviciilor pentru clienți, inovațiilor, succesului comercial, managementului și pătrunderii pe piață.
Câştigătorii au fost stabiliţi în urma unui proces de votare efectuat de un juriu independent, format din profesionişti cu experienţă din real estate. În această competiţie s-au putut înscrie companii din România, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Republica Moldova şi Albania. Premiile au fost acordate pentru activitățile și realizările din anul 2016.
Nominalizat la categoria Residential Project of the Year alături de alte ansambluri din România și Bulgaria, proiectul rezidențial Coresi Avantgarden a fost desemnat cel mai bun proiect rezidențial al anului. Immochan Imobiliare și Avantgarden Immo Invest au primit premiul pentru categoria Residential Developer of the Year.
Despre proiect
Ansamblul rezidențial Coresi Avantgarden a fost demarat în primăvara anului 2016 și face parte din faza a treia a celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – cartierul Coresi – ce vizează circa 8% din suprafața utilă a orașului Brașov.
Prima etapă a complexului rezidențial include 13 blocuri, cu un total de 570 de apartamente, vândute integral. Locuințele vor fi predate la cheie pe parcursul anului 2017 și în primăvara anului 2018. Cele 570 de apartamente sunt situate în imobile cu un regim de înălțime de 5, respectiv 8 etaje.
Vânzările pentru etapa a doua a proiectului vor fi demarate în luna aprilie, iar construcția în luna iunie. 430 de unități locative de tip studio, apartamente cu 2 și 3 camere vor fi construite în această etapă. Termenul de finalizare al celor 9 blocuri este septembrie 2018.
Urmatoarele etape ale proiectului vor fi construite pe parcursul a 3-5 ani, în funcție de capacitatea de absorbție a pieței. Investiția totală se ridică la 100 de milioane de euro.
Concept
Ansamblul este construit din materiale de cea mai bună calitate atât la nivelul structurii, cât și în ceea ce privește finisajele interioare și exterioare, instalațiile electrice și sanitare, astfel încât să ofere cumpărătorului alternativa unei investiții rezidențiale durabile care îi va oferi condiții de confort optime într-un spațiu compartimentat și amenajat după un concept arhitectural modern.
Calitatea spațiului urban este dată de alaturarea armonioasă a diferitelor elemente arhitecturale și peisagistice, dar și de proximitatea cu centrul comercial Coresi Shopping Resort și a facilităților de petrecere a timpului liber, de fitness sau de luat masa, oferind implicit o calitate mai ridicată a vieții.
Complexul rezidențial Coresi Avantgarden este locul unde o nouă o comunitate va prinde viață, comunitate pe care o însuflețim și în întâmpinarea căreia venim cu soluții, servicii și momente animate de pentru a îndeplini promisiunea: Viața trăită din plin – prin care Coresi Avantgarden își propune să ofere clienților bucuria de a trăi într-o comunitate plină de vitalitate, un loc unde vecinii au tot ce au nevoie pentru a socializa și de a trăi într-un mediu armonios și dinamic.
Dezvoltatori
Despre Immochan România
Immochan România are patru direcții de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare în parteneriat cu hipermarketurile Auchan; leasing pentru galeriile comerciale și a retail park-urilor; activități de property management pentru galeriile comerciale și valorizarea patrimonială a proprietăților grupului Auchan.
Immochan operează 375 de centre comerciale în 12 țări, cumulând 2,3 milioane de metri pătrați de galerii comerciale. Prin proiectul Coresi Avantgarden, compania își diversifică activitatea într-un domeniu nou – acela al dezvoltărilor rezidențiale.
Despre Avantgarden Immo Invest
Avantgarden Immo Invest este o companie specializată în promovarea, realizarea și comercializarea de proiecte rezidențiale, condusă de Daniela Kasper. Compania are un portofoliu de proiecte reprezentative, cumulând peste 1300 de apartamente construite în perioada 2006-2016: complexele rezidențiale Avantgarden 1, Avantgarden 2 și proiectul Avantgarden Tractorul.
În cadrul parteneriatului Coresi, Avantgarden va pune la dispoziția proiectului competența acumulată în cei peste 10 ani de dezvoltări imobiliare – proiectare, arhitectură, management de proiect, marketing, vânzări.


Un comentariu
Sunt curios cine a votat, Cosmopolis are parcare pazita, si cand spun pazita, este pazita, are parcare pentru toata lumea/vizitatorii intra in complex si parcheaza nestresati, are supermarket, are spatii verzi etc
Avantgarden are drumuri pietruite, vai mama lor, si blocuri in dezvoltare .
A votat evident Auchan -ul sau prietenii lor . Ca pe vremea lui Ceausescu !!!!
Ura !!!