Unitatea de procesare a minereului de uraniu de la Feldioara, Uzina R, mai are în prezent 350 de salariați și se afla în prag de colaps, din cauza datoriilor. Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, care până anul trecut a fost directorul acestei societăți, a venit ieri cu o veste bună pentru companie, anunțând că în urma unor discuții la Guvern s-a reușit deblocarea sumei de 14 milioane de lei de la Compania Naţională a Uraniului, suma urmând a fi virată în conturile Administraţiei Fondului de Mediu. „Este vorba de o datorie mai veche, din cauza căreia conturile unităţii de procesare a uraniului de la Feldioara erau blocate. În aceste condiţii, Uzina R, dar şi mina de la Crucea îşi vor putea relua activitatea”, a explicat Marian Rasaliu.

14 milioane de lei pentru salvarea celor 350 de salariați de la Uzina R din Feldioara
Citește în continuare
În minivacanța de Paște, polițiștii brașoveni au aplicat aproximativ 750 de sancțiuni și au constatat 30 de infracțiuni penale. Patru persoane au ajuns după gratii
Brașovul a traversat minivacanța de Paște fără incidente majore, pe fondul unei mobilizări ample a forțelor de ordine. Peste 800…
Primarul din Râșnov îi cheamă pe cetățeni la discuții despre bugetul localității pentru acest an
Primarul din Râșnov îi cheamă pe cetățeni la discuții despre bugetul localității pentru acest an. Primarul orașului-stațiune Râșnov îi cheamă…
Vreme atipică pentru România în următoarele săptămâni. Prognoza anunțată de meteorologi
Vreme atipică pentru România în următoarele săptămâni. Prognoza anunțată de meteorologi. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în…
Jysk deschide joi un nou magazin în județul Brașov și anunță reduceri speciale, de până la 75%. Acestea sunt valabile timp de o săptămână, doar în noua unitate
JYSK România, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, își continuă expansiunea la nivel național și deschide un nou…
Spectacol de excepție la Sala Mare a Filarmonicii Brașov, joi. „Oda Bucuriei”, în interpretare româno-japoneză
Spectacol de excepție la Sala Mare a Filarmonicii Brașov, joi. „Oda Bucuriei”, în interpretare româno-japoneză. Joi, 16 aprilie 2026, de…
România a obţinut Locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO) şi al doilea în clasamentul pe ţări
România a obţinut Locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO) şi al doilea în clasamentul pe…
A doua zi de Paște, „sărbătorită” la containerele de gunoi. Scandal și mizerie, în cartierul Florilor din Brașov
A doua zi de Paște, „sărbătorită” la containerele de gunoi. Scandal și mizerie, în cartierul Florilor din Brașov. Aseară, polițiștii…
Elevii se întorc miercuri la școală. Vor avea cursuri până la vacanţa de vară, care va începe pe 20 iunie
Elevii se întorc miercuri la școală. Vor avea cursuri până la vacanţa de vară, care va începe pe 20 iunie.…
Inflația a continuat să crească și în luna martie. Cu cât s-au scumpit mărfurile alimentare și nealimentare
Inflaţia a continuat să crească şi a ajuns (rata anuală, în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025) la…
Parchetul European a demarat ancheta în cazul achiziției de către Consiliile Județene a microbuzelor școlare cu fonduri PNRR. Prețurile de achiziție ar fi fost umflate
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru a anunțat că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice şcolare prin PNRR, potrivit…
Noi atacuri ale forţelor ruse în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. O grupare de drone a fost detectată în apropierea spaţiului aerian românesc
Noi atacuri ale forţelor ruse în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. O grupare de drone a fost detectată în…
Când poți spăla rufe în Săptămâna Luminată. Ce nu trebuie să faci în a treia zi de Paște, potrivit preoților
Când poți spăla rufe în Săptămâna Luminată. Ce nu trebuie să faci în a treia zi de Paște, potrivit preoților.…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L
Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9
office@bizbrasov.ro
Știri Brașov
Info & Servicii
Stai conectat la Știri
Înscrie-te la newsletter-ul BizBrasov și vei primi periodic cele mai importante știri ale momentului.
