Judeţul Braşov se află în prag de criză de vaccin ROR. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, în stocul instituţiei au mai rămas doar 28 de doze, care ar putea fi folosite doar în cazul unui focar, pentru intervenţii de urgenţă. Mai sunt doze disponibile şi în teritoriu, la medicii de familie, care ar putea fi solicitate tot în caz de urgenţă. DSP Braşov a făcut, încă de luna trecută, o solicitare de vaccin ROR la Ministerul Sănătăţii, pentru aproximativ 4000 de doze. „În primul trimestru al anului 2017, adică în perioada ianuarie-martie, s-au înregistrat la Braşov 12 cazuri de rujeolă. Pot să spun că suntem într-un trend crescător, pentru că în luna aprilie au fost confirmate tot 12 cazuri, adică exact cât am avut în primele trei luni. Sperăm ca părinţii să-şi vaccineze copiii pentru a preveni complicaţiile bolii şi situaţiile de deces, care s-au înregistrat în ţară“, a spus Claudia Bularca, purtător de cuvânt DSP Braşov. Ea a adăugat că în urma epidemiei de rujeolă de anul trecut, la Braşov a crescut numărul solicitărilor de vaccin ROR venite din partea părinţilor.
Veşti bune de la Ministerul Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a anunţat că a fost semnat un nou contract pentru achiziţionarea a 109.000 de doze de vaccin ROR, iar cele 10.000 de doze care urmau să ajungă în Uniunea Europeană şi au fost blocate vor ajunge la medicii de familie săptămâna viitoare. Ministrul sănătăţii, Florin Bodog a declarat astăzi la Guvern că a discutat cu reprezentanţii societăţilor profesionale, asociaţiilor şi societăţii civile despre legea vaccinării cât şi de situaţia vaccinării în general. „Mi s-a cerut o informare cu privire la aprovizionarea cu vaccin ROR, pentru că asta este stringentă la momentul de faţă. L-am informat pe prim-ministru că azi se semnează pentru cele 10.000 de doze care sunt deja în ţară şi care pot să intre neîntârziat la medicii de familie – săptămâna viitoare vor fi la medicii de familie – şi că s-a semnat deja contractul şi pentru cele 109.000 de doze. În acelaşi timp, l-am informat pe prim-ministru că toate contractele pe care le demarăm pe vaccinuri din acest moment sunt pe acord-cadru de minimum doi ani până la patru ani în aşa fel încât să asigurăm predictibilitatea şi aprovizionarea cu vaccin pentru a nu se mai ajunge în această situaţie în care România este la momentul de faţă“, a declarat ministrul sănătăţii.

Un comentariu
vaccinare= crima