Hotelul de patru stele Teleferic Grand Hotel din Poiana Braşov, cu o capacitate de 127 de camere, a operat la un grad de ocupare de 80% în primele două luni din acest an şi anul trecut, potrivit oficialilor hotelului.
„Pentru acest an aşteptăm un grad de ocupare în creştere, dar şi venituri în creştere cu două cifre. Cei mai mulţi turişti care se cazează sunt români, în principal din Bucureşti“, a declarat Dragoş Frăţilă, directorul general al hotelului de patru stele.
O cameră dublă în hotelul Teleferic costă 509 de lei la final de martie, cu mic dejun inclus, conform site-ului de rezervări online Booking.com. Anul trecut hotelul a fost desemnat cel mai bun hotel-resort din Europa Centrală şi de Est în 2017 în cadrul International Hospitality Awards (care a avut loc la Kiev, Ucraina – n.red.), potrivit lui Frăţilă.
„Piaţa este în creştere şi se simte, şi în extrasezon avem un grad mare de ocupare, vrem să fim cel mai bun hotel de leisure pe categoria de patru stele. În acest an nu avem prevăzute investiţii noi. În ceea ce priveşte angajaţii, avem 30 de filipinezi, din 140 de salariaţi. Legislaţia permite aducerea de angajaţi străini, este costisitor, dar cine vrea poate să aducă“, a spus el. Tot mai mulţi hotelieri apelează la imigranţi pentru a lucra în unităţile hoteliere. Angajaţii din hoteluri şi restaurante din România au fost, istoric, cel mai prost plătiţi angajaţi din economie, iar mulţi dintre românii care ocupau aceste poziţii au renunţat la locul de muncă pentru a lucra în străinătate, pe salarii de 6 – 7 ori mai mari.
Şi la hotelul Aurelius din Poiana Braşov au fost aduşi angajaţi străini, din Nepal, potrivit datelor din piaţă. Compania Tint, ce operează hotelul de patru stele, a avut în 2016 afaceri de 19,6 mil. lei şi un profit net de 1,9 mil. lei, la 112 angajaţi, arată datele oficiale de la Ministerul de Finanţe. Afacerile companiei au fost pe creştere faţă de 4,9 mil. lei în 2015, arată aceiaşi sursă.
Hotelul de patru stele din Poiana Braşov a trecut printr-un amplu proces de renovare, în urma căruia numărul de camere a fost micşorat, iar hotelului i s-au mai adăugat şi alte facilităţi. Teleferic Grand Hotel mai operează două restaurante, patru baruri, patru săli de conferinţe, centru de spa, dar şi o sală de cinema. Oficialii hotelului nu au făcut publică valoarea investiţiei dar aceasta s-ar putea ridica la câteva milioane de euro.

