Primarul oraşului Ghimbav, Dorel Toma, rămâne sub control judiciar, Curtea de Apel Braşov desfiinţând decizia Tribunalului care revocase această măsură pentru edil şi alţi şase inculpaţi din dosar, scrie Agerpres.
Instanţa Curţii de Apel a admis contestaţia formulată de procurorii DNA, decizia fiind definitivă.
„În baza art. 205 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Braşov împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 4 martie 2019 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov (…) Desfiinţează în totalitate încheierea contestată şi rejudecând: În baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse cu privire la inculpaţii Toma Dorel, Geogean Ana Alina, Dulcinatu Lucia, Goman Fluture, Goman Cristinel, Gunea Sergiu şi Tănase Radu şi menţine această măsură”, se arată în soluţia instanţei, postată pe site-ul Curţii de Apel Braşov.
Primarul oraşului Ghimbav, Dorel Toma, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu achiziţionarea de bunuri şi servicii la preţuri supraevaluate.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Ana Alina Geogean, contabil-şef în cadrul Primăriei Ghimbav, Fluture Goman, Cristinel Goman, Lucia Dulcinatu, Sergiu Gunea şi Radu Tănase, administratori ai unor societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 – 2017, primarul Dorel Toma, împreună cu Ana-Alina Geogean şi Fluture Goman, a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, achiziţionarea de produse (stâlpi de iluminat, leagăne tip băncuţă din lemn lăcuit cu acoperiş din şindrilă bituminoasă), servicii sau lucrări (amenajare şcoli şi terenuri), de la societăţile comerciale controlate de Fluture Goman, Lucia Dulcinatu, Cristinel Goman şi Sergiu Gunea.
DNA mai spune că, în perioada 12 septembrie 2008 – 27 mai 2010, Ana-Alina Geogean a primit, în mod direct sau prin intermediul soţului său, Aurelian Geogean, suma totală de 81.700 lei de la Fluture Goman, prin persoane apropiate acestuia.
„Prin aceste demersuri, inculpaţii au cauzat un prejudiciu bugetului local al oraşului Ghimbav în cuantum de 20.341.753 lei, sumă care reprezintă, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii Goman Fluture, Goman Cristinel, Dulcinatu Lucia şi Gunea Sergiu. În perioada 2010 – 2017, pentru a disimula originea ilicită şi a intra în posesia sumei totale de 8.462.175 lei, obţinută în maniera de mai sus, inculpatul Goman Fluture i-a determinat pe inculpaţii Dulcinatu Lucia şi Gunea Sergiu să transfere această sumă, cu titlul de plăţi pentru operaţiuni fictive, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le administra prin persoane interpuse. Ulterior, banii au fost retraşi în numerar de administratorii legali sau de fapt ai acestor societăţi comerciale, fiind remişi apoi inculpatului Goman Fluture. În perioada 2010 – 2014, inculpaţii Goman Cristinel şi Tănase Radu, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cunoscând că banii provin din săvârşirea de infracţiuni, au retras în numerar din conturile bancare ale societăţilor respective suma totală de 5.921.600 lei”, mai arată DNA.
Ulterior, banii au fost remişi lui Fluture Goman sau transferaţi în conturile altor societăţi comerciale, în urma unor operaţiuni comerciale fictive.
