Ecaterina Andronescu anulează modificarea de ultim moment, declarând faptul că probele vocaționale de limbi străine pentru admiterea la liceu vor fi susținute de elevii claselor a VIII-a începând de mâine.
Ministrul Educației a evitat să explice motivul pentru care a semnat ordinul ce prevedea modificarea calendarului de admitere la liceu, însă a susținut faptul că acel ordin nu va fi publicat în Monitorul Oficial. Singurul lucru care va fi modificat ține de „durata de apariție a broșurilor cu oferta educațională”, mai exact repartizarea cifrelor de școlarizare pe licee și școli profesionale, ea prelungindu-se cu o săptămână.
Se pare că ordinul semnat ieri a fost retras ca urmare a faptului că „s-au inflamat lucrurile inutil”, conform declarației acesteia.
