Folosirea farfuriilor, paharelor și tacâmurilor de plastic la evenimentele organizate pe domeniul public al municipiului Brașov ar putea fi interzisă. Conform unui proiect de hotărâre pentru modficarea HCL nr. 201/2006, privind aprobarea procedurii de utilizare temporară a locurilor publice aparţinând domeniului public al municipiului Braşov, începând cu data de 1 octombrie, în cadrul evenimentelor cum ar fi târguri, festivaluri, concerte etc. se va utiliza veselă (farfurii, tacâmuri, pahare, etc.) din materiale biodegradabile și compostabile, certificate conform EN/3432.
În cazul nerespectării condițiilor menționate, organizatorul evenimentului nu va mai avea posibilitatea de a mai organiza sau participa la alte evenimente ce se vor desfășura pe raza municipiului Brașov. ,,După fiecare eveniment care are loc pe domeniul public care presupune și consumul de alimente sau băuturi, zona respectivă rămâne plină de recipiente, farfurii, pahare sau furculițe de plastic, ceea ce ne creează în primul rând o mare problemă de mediu, mai ales că nu toată lumea aruncă aceste recipiente la gunoi, și de foarte multe ori ajung pe zona verde sau în pădurile din jur. Având în vedere că din anul 2021 vor fi interzise în Uniunea Europeană aceste produse, dar și ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu o parte dintre comercianții din zona HORECA, am luat decizia de a propune Consiliului Local, în ședința din această lună, ca, în cazul evenimentelor organizate pe domeniul public să aplicăm această directivă europeană, încă de anul acesta. Nu este normal să discutăm despre măsurile de colectare selectivă a deșeurilor, pe care trebuie să le respecte cetățenii, și, în același timp, să le permitem comercianților care utilizează domeniul public să umple orașul cu aceste tacâmuri și recipinete de unică folosință, mai ales că există alternative mult mai prietenoase cu mediul, cum ar fi, de exemplu, farfuriile din tărâțe“, a spus primarul George Scripcaru.
Directiva Parlamentului European privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, aprobată în luna mai 2018, care a stabilit interzicerea în Uniunea Europeană din anul 2021 a tacâmurilor de plastic de unică folosință (farfurii, furculițe, cuțite, linguri, bețișoare), paie din plastic, bețișoare de urechi din plastic, bețișoare din plastic pentru baloane, produse și recipiente pentru alimente din material plastic oxodegradabil și recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandant.
Servicii BizBrasov
Redacția BizBrașov acoperă știrile locale din Brașov din 2012 – economie, administrație, social, sănătate și viața orașului. Publicație independentă de știri brașovene, fondată de Ovidiu Vranceanu.
Citește în continuare
Platforma TollRo funcţionează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncţionalităţile apărute vineri dimineaţă, a anunţat…
Dezastru în turismul românesc: Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele 8 luni din acest an…
FOTO O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o stradă din Brașov care era în lucru
O autospecială de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe Calea Feldioarei, în Brașov, unde se lucrează la…
Ce condiții le-au fost impuse sportivilor din Rusia și Belarus care vor să participe la FOTE 2027 Brașov
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român anunţă că a luat act de hotărârea Comitetului Executiv al Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC),…
A decedat una dintre persoanele încarcerate în urma accidentului de la Măieruș din această după-amiază. După cum Biz Brașov vă…
Peste 300 de persoane, selectate pentru angajare în cadrul Bursei Locurilor de Muncă de la Brașov Pentru organizarea acestei ediții…
Doi pensionari din Săcele, găsiți decedați într-o mașină răsturnată pe Valea Doftanei. Astăzi în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul…
Eveniment științific european de amploare, găzduit de un oraș din România: Anunțul oficial a fost făcut în Poiana Brașov Oradea…
Deși demis de la conducerea guvernului, Bolojan continuă să taie din cheltuielile de la stat. Angajații Cancelariei Premierului se vor…
Accident între două autoturisme și un microbuz pe DN 13. Traficul este blocat, iar circulația va fi reluată abia peste câteva ore
Traficul este oprit pe DN 13 Brașov – Hoghiz, în zona localității Măieruș, județul Brașov, pentru desfășurarea intervenției la locul…
VIDEO Peste 20 de mașini parcate pe strada Lungă, vandalizate de un brașovean în vârstă de 27 de ani
VIDEO Peste 20 de mașini parcate pe strada Lungă, vandalizate de un brașovean în vârstă de 27 de ani. Polițiștii…
Vitezomanii, „vânați” de polițiști pe DN 1, între Brașov și Sibiu: Amenzi de 153.000 de lei în doar patru ore…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L
Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9
office@bizbrasov.ro
Știri Brașov
Info & Servicii
Stai conectat la Știri
Înscrie-te la newsletter-ul BizBrasov și vei primi periodic cele mai importante știri ale momentului.

