
Primăria Brașov a semnat la finalul lunii iulie anul trecut un contract în valoare de 89,9 milioane de lei, cu tot cu TVA, cu Compania SOR Libchavy s.r.o. din Republica Cehă pentru furnizarea a 32 de autobuze electrice cu lungimea de 12 m, a 9 stații de încărcare rapidă și a 32 de stații de încărcare lentă.
Conform contractului, primele 2 autobuze ar urma să ajungă la Brașov în luna iunie, iar, apoi, săptămânal, să fie livrat câte un autobuz, toate cele 32 urmând să fie în garajul RATBV până cel târziu în iunie 2021.
Autobuzele electrice au o capacitate de 102 de pasageri, din care 35+1 pe scaune, podea joasă integral, rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități, suspensie cu funcție de înclinare a vehiculului în stație, baterii de tracțiune cu o capacitate de 263 wWh, autonomie minim 200 km, timp de utilizare minim de 5 ani, aer contiționat, computer de bord pentru managementul rutei și o garanție de 5 ani. Ele vor fi livrate cu două tipuri de stații de încărcare: pentru încărcare lentă în garaj: 32 stații (câte una pentru fiecare autobuz) și pentru încărcare rapidă în capăt de linie și Garaj: 9 stații (Gara Brașov, Independenței, Panselelor, Rulmentul, Saturn, Stadionul Municipal, Timiș-Triaj, Triaj și Garaj). Acestea vor circula pe liniile 9, 15, 22, 23b, 29, 32, 34, 36 și 53, potrivit unor anunțuri anterioare ale municipalității.
Cehii de la SOR Libchavy s-au ocupat până în 1990 cu producția și reparația mașinilor agricole. După privatizarea din 1991, compania s-a axat pe producția și mentenanța autobuzelor. Compania SOR Libchavy produce în prezent aproximativ 750 de vehicule pe an și este al doilea mare producător de autobuze din Republica Cehă, după Iveco-Karosa, o treime dina cestea luând calea exportului.


Un comentariu
Bună ziua și La mulți ani! În ce data aproximativ se vor introduce curse RAT BV și în comuna Hălchiu? Va mulțumesc mult!