
Reducerea vârstei de pensionare pentru șoferii de autobuz, troleibuz și vatmani până la 55 de ani, cel puțin 24 de zile lucătoare pe an concediu de odihnă și zile libere plătite cu ocazia unor evenimente familiale pentru aceste categorii de angajați sunt câteva dintre prevederile unui proiect de lege depus de mai mulți parlamentari USR și unul de la PSD.
Proiectul de act normativ prevede că personalul din transportul public regulat urban și metropolitan beneficiază de protecția legii, a organizațiilor profesionale și/sau sindicale și a autorității de stat în transportul public regulat urban și metropolitan în cazul: insultelor, calomniilor, amenințărilor, loviturilor sau al oricăror acte de violență care au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; desfășurării de anchete sau cercetări administrative sau penale, ca urmare a unor fapte săvârșite în timpul serviciului, scrie Mediafax.
De asemenea, proiectul prevede ca angajații unităților de transport public să beneficieze, printre altele, de:
- concediu de odihnă anual, de cel puțin 24 de zile lucrătoare;
- asistență și servicii medicale și psihologice, în caz de boală sau de accidente
- proteze sau alte dispozitive medicale, precum și de medicamente;
- indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boală sau de accident de muncă;
- materiale igienico-sanitare în mod gratuit;
- ajutoare materiale de Paște și Crăciun și de Ziua Transportatorilor;
- tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă sau alte tipuri de tichete de valoare acordate potrivit legii;
- asigurare gratuită de viață, de sănătate, precum și pentru pagubele produse în cazul accidentelor și incidentelor rutiere;
- zile libere plătite cu ocazia unor evenimente familiale, stabilite prin Contractul colectiv de muncă.
Angajatul va beneficia, conform proiectului, de ajutoare materiale la nașterea copilului/adopția unui copil minor și la căsătorie. În cazul în care angajatul decedează, familia va primi ajutoare materiale. Totodată, în cazul decesului unui membru al familiei, angajatul va primi ajutoare materiale.
În cazul concedierilor colective, personalul beneficiază de o sumă compensatorie al cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului de stat.
De asemenea, potrivit proiectului, personalul din transportul public beneficiază, o dată pe an, de decontarea a 50% din cheltuielile efectuate în concediul de odihnă. Suma decontată nu va putea depăși nivelul a de trei ori salariul minim brut pe țară garantat în plată.
O altă prevedere introdusă este ca angajatul să beneficieze de tratament medical în străinătate pentru afecțiuni din timpul serviciului, în situația în care acestea nu pot fi tratate în țară.
Proiectul de lege prevede că membrii familiei beneficiază gratuit de: asistență medicală și medicamente în cadrul sistemului de asigurări de sănătate; legitimații de călătorie gratuite pe transport public regulat urban și metropolitan.
De asemenea, copiii angajatului decedat ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de plata de către angajator a taxei de școlarizare de până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 23 de ani.
Proiectul de lege vine cu obligații pentru angajator. Acesta are astfel datoria, printre altele:
- să pună la dispoziția angajaților, potrivit specificului muncii și sarcinilor de serviciu, instalațiile, aparatura, sculele și materialele necesare în scopul folosirii complete și eficiente a timpului de lucru;
- să ia măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, asigurarea condițiilor specifice de protecția muncii și precum și instruirea personalului în acest domeniu.
Salariul de bază al angajaților se calculează pornind de la salariul minim brut pe țară, majorat cu coeficienți minimi de ierarhizare, dupa cum urmează: necalificați (1); calificați (1,5); conducători autobuze, troleibuze, vatmani (1,7). De asemenea, coeficientul personalului administrativ și de specialitate este calculat în funcție de nivelul de pregătire: școala profesională, studii liceale (1,4); studiile liceale+curs de calificare (1,45); școala postliceală (1,5); școala de maiștri (1,6); studiile superioare de scurtă durată (1,8); studiile superioare de lungă durată (2,2).
Pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, angatorul și angajatul din transportul public vor ține cont de ameliorarea reală a condițiilor de muncă iar dacă acest lucru nu este posibil, se vor acorda compensări în bani sau de altă natură.
„Pentru participarea nemijlocită a salariaților la luarea deciziilor se va înființa Comitetul de Sănătate și Securitate în Muncă. C.S.S.M. este constituit din reprezentanții desemnați de Organizațiile Sindicale și reprezentanți desemnați de angajator, pe de altă parte, în numar egal”, se arată în proiectul de act normativ.
Măsurile pentru ameliorarea condițiilor de muncă ar urma să fie stabilite împreună cu reprezentanții sindicali.