
După ce în data de 19 mai au început lucrările de demolare a vechiului Stadion Carpați, recent, Primăria a lansat licitația pentru construcția noii baze sportive. Valoarea investiției este estimată la 36,72 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar ofertele de la constructori sunt așteptate până în data de 8 iulie.
Noua bază sportivă va avea un teren de fotbal artificial (printr-un proiect derulat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal), o pistă de alergare omologată cu 8 culoare, tribună cu 500 de locuri și o sală de sport în care se vor putea desfășura competiții oficiale. Lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 18 luni, la care se adaugă 2 luni partea de proiectare.
Astfel, din cele două terenuri existente se va face un singur teren de fotbal, care va fi omologat și de UEFA. De jur împrejur va fi o pistă de tartan cu opt culoare, fiecare cu o dimensiune de un metru, o pistă de 400 metri, care poate fi omologată și pot fi organizate concursuri de atletism. Aceasta va oferi posibilitatea atleților să se pregătească la cel mai înalt nivel, dar și Municipalității oportunitatea de a organiza competiții de atletism, după cum a precizat primarul George Scripcaru. Sala de Sport este prevăzută cu 184 de locuri, din care: 138 de locuri pentru public, pe 3 gradene, 6 locuri pentru oficiali, 28 de locuri pentru jucători și 12 pentru rezerve și antrenori. La acestea se adaugă un vestiar pentru antrenori și un depozit de materiale sportive.
Toată această bază va face parte dintr-un complex mai mare, care include și Liceul Sportiv, care se află în apropiere.
