
La finalul săptămânii trecute, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiștii locali, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Cu ocazia activităților desfășurate de vineri și până duminică au fost verificate 433 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea au fost legitimate aproximativ 2.700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă.
Echipele mixte de control au aplicat 283 desancțiuni contravenționale, dintre acestea 200 fiindpentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 64 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 12 pentru fapte de natură economică.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 108.000 lei.
„Au fost desfășurate activități de verificare cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov. În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
