
Miele, în parteneriat cu Primăria Feldioara, organizează, astăzi, cea de-a 8- a ediție a campaniei de responsabilitate socială intitulată „Pași spre viitor -Shoes for School”.
„În fiecare an ne îndreptăm atenția și sprijinul înspre elevii la început de drum, oferindu-le câte o pereche de pantofi de calitate și rechizitele necesare începutului de an școlar. Ne propunem astfel să îi încurajăm să meargă la şcoală iar condiția materială să nu fie o piedică în accesul lor la educaţie. Deoarece sănătatea este prioritară, în acest an oferim celor peste 100 de copii incluși în program și un mini-kit pentru sănătate, care conține elemente de bază pentru menținerea sănătății și prevenirea infectării cu virusul COVID-19”, se arată într-un comunicat al companiei germane Miele Technica.
Miele este un partener constant și activ al acțiunilor ce constau în facilitarea accesului copiilor la educație. În plus față de cei 73 de elevi care își vor incepe studiile în Liceul Petru Rares Feldioara, Școala Primară Reconstrucția și Școala Primară Nicolae Croitoru Rotbav, de acest proiect vor beneficia de asemenea alți 44 de copii care sunt în evidența Fundației Bucuria Darului.
In cele 8 editii au beneficiat pana in prezent peste 500 de copiii care au început clasele pregatitoare si întâi.
