
Satul Viscri a devenit un punct important pe hărțile turistice, după ce a fost descoperită de către Prințul Charles, care s-a ocupat de promovarea acestui loc, unde se mai păstrează încă tradițiile și chiar a contribuit cu fonduri pentru renovarea unor clădiri de patrimoniu. Consiliul Județean Brașov a obșinut o finanțare nerambursabilă pentru realizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului care face legătura între DN 13 și acest sat, lucrările fiind aproape finalizate. Față de proiectul inițial însă a apărut o problemă cauzată de o alunecare de teren produsă în urma inundațiilor din 2018, în apropiere de sat, care a impus o investiție suplimentară.
Astfel, aleșii județeni au întocmit proiectul tehnic pentru consolidarea respectiv porțiuni de aproximativ 323 de metri și a lansat o licitație publică pentru a demsena un constructor care să execute lucrarea. La procedură s-au prezentat 5 firme, iar oferta declarată câltigătoare a fost cea a firmei Consal din Brașov, care a oferit un preț de 7,31 milioane de lei cu TVA, față de valoarea estimată de 10,37 milioane de lei cu TVA.
Constructorul va avea un termen de 6 luni să finalizeze lucrarea care constă în consolidarea șoselei pe tronsonul respectiv cu piloți forați de 1.080 mm, precum și refacerea carosabilului pe acest sector de drum.
