
Drumul Roşu, Sulinar, Dealul Negru sunt cele mai mari pârtii de schi pe care se va putea schia în acest sezon în România, fiecare cu peste 3.000 de metri lungime.
„Funcţionarea pârtiilor de schi în ţara noastră este permisă, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie sanitară aplicate în proximitatea lor. Mai mult decât atât, acestora le vor fi adăugate şi alte norme specifice. Astfel (…), utilizarea pârtiilor şi/ sau a traseelor de schi pentru agrement (…), precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii operatorilor economici care le exploatează/ întreţin se fac în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale“, spun reprezentanţii serviciului de relaţii cu mass-media al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, citați de zf.ro.
În total, sunt 196 de pârtii de schi omologate în România, cu o lungime totală de 165 km. Dintre acestea, circa 60 au o lungime de peste 1.000 de metri fiecare. Aproximativ 20 din total au fost omologate la începutul anului trecut, majoritatea fiind în staţiunea Sinaia. Judeţele Prahova, Braşov şi Harghita au cele mai multe pârtii de schi.
Printre cele mai aglomerate staţiuni în timpul iernii sunt Predeal, Buşteni, Sinaia, Azuga. Anul acesta, mulţi oameni care nu vor mai pleca în afara ţării pentru a-şi petrece vacanţa de iarnă vor avea de ales între a sta acasă sau a merge în staţiunile montane din ţară. „Noi mergem la schi în fiecare iarnă, de când avea fetiţa 4-5 ani şi a învăţat. De obicei, mergem câteva weekenduri pe Valea Prahovei, la Sinaia şi Azuga, şi apoi o săptămână sau zece zile în Austria sau Italia, în vacanţa din februarie. Evident, în sezonul acesta nu se pune problema să ieşim din ţară, aşa că am decis să încercăm la Straja, în ianuarie. Am şi rezervat cazarea, iar surpriza a fost că era deja destul de plin“, spune Roxana, o turistă care merge frecvent la schi.
Din experienţa călătoriilor prin România din acest an, ea spune că proprietarii de pensiuni au înţeles că trebuie să se adapteze şi peste tot pe unde a fost în acest an exista dezinfectant, iar mesele erau separate pentru a menţine siguranţa între familii.

„Pentru schi, am plătit un avans la cazare, dar contractul include returnarea banilor dacă apare carantina sau dacă facem Covid. Noi nu mergem la schi pentru petreceri la after-schi, ci pentru aer şi sport în familie. Cred că pe pârtie riscurile de a te îmbolnăvi sunt minime, iar în gondolă vom avea măşti“, mai spune Roxana.
În toamnă, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a avut discuţii cu reprezentanţii mai multor primării din staţiunile montane, cu privire la stadiul elaborării unui plan de măsuri de siguranţă sanitară a turiştilor în staţiunile de schi din România. Astfel, ANAT a avut întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din staţiuni precum Vatra Dornei, Predeal, Sinaia, Azuga, Braşov, Cavnic şi Lupeni.
Aceştia spuneau că vor pune în aplicare măsuri suplimentare de protecţie sanitară. În cazul instalaţiilor de cablu închise, telecabine şi gondole, întrucât acestea funcţionează şi pe timpul verii, o mare parte din măsurile de siguranţă erau implementate deja.
