Incidența COVID-19 este în continuă scădere în județul Brașov. Astfel, după o zi de stagnare, rata de contaminare cu noul coronavirus a scăzut de la 4,59 la 4,44 cazuri la mia de locuitori, arată ultimul raport al Direcției de Sănătate Publică Brașov. Astfel, în ultimele 14 zile, la Brașov au fost depistate 2.952 de persoane infectate, 68 dintre acestea fiind în cadrul unor focare.
În municipiul Brașov, rata de infectare a scăzut de la 6,53 la 6,20 cazuri la mia de locuitori. Și în Sânpetru, incidența cumulată a scăzut de la 6,30 la 6,16/1000. Acestea sunt, de altfel, singurele localități cu o incidență de peste 6 cazuri la mia de locuitori, alte 16 având o rată de transmitere de peste 3/1000. În schimb, în cinci comune nu s-a raportat niciun caz de COVID-19 în ultimele 14 zile.

