
Ministerul Educției își dorește „deschiderea cât mai grabnică a școlilor, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie”, odată cu începerea semestrului al doilea, a declarat luni pentru HotNews.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Acesta a precizat că în prima etapă elevii de grădinițe, cei din învățământul primar și cei care au examene naționale ar putea reveni la școală fizic. Ministrul a specificat că unul dintre criterii va fi campania de vaccinare, însă nu a dorit să răspundă dacă redeschiderea școlilor va fi condiționată de vaccinarea personalului din unitățile de învățământ.
În acest context, Consiliul Național al Elevilor a cerut Ministerului Educației descentralizarea deciziei privind deschiderea școlilor, astfel încât unitățile de învățământ să poată fi deschide în localitățile în care rata de infectare a ajuns să fie sub 3 la mia de locuitori, mai ales că se apropie examenele naționale.
„Am solicitat cu termen de 11 ianuarie o situație cu toate școlile din România cu privire la riscurile, la elevii aflați în categorii de risc. Vom analiza evoluția epidemiologică împreună cu Ministerul Sănărății, cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cei îndreptățiți să se pronunțe pe acest subiect, care trebuie luat în considerare în decizie și în analiză”, a declarat Cîmpeanu.
El a spus că după jumătatea lunii ianuarie va fi luată o decizie privind redeschiderea școlilor, în funcție de evoluția epidemiologică și de elementele specifice școlii.
„8 februarie este data planificată pentru reluarea cursurilor în semestrul 2, în învățământul preuniversitar și în învățământul universitar, coincidență, prima universitate are ca dată de redeschidere a semestrului 2 tot data de 8 februarie. Ministrul și ministerul își doresc deschiderea cât mai grabnică, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie. Criteriile: evoluția epidemiologică, campania de vaccinare și elemente specifice sistemului de învățământ – școli și grădinițe, urgențe pentru cei care au examene naționale, urgențe pentru cei care nu au putut derula învățământul online în condițiile minim așteptate. Toate aceste lucruri”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
