
În intervalul orar 13:00-17:00, traficul rutier pe tronsonul DN1 (Brașov-Predeal) va fi restricționat pentru autovehiculele cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Decizia a fost luată după ce în zona Predealului ninge de mai bine de 12 ore fără întrerupere, iar o eventuală ieșire în decor a autocamioanelor ar bloca traficul în zona respectivă.
