
În această dimineață, primarul Brașovului Allen Coliban a prezentat în cadrul unei conferințe de presă raportul de activitate la primele 100 de zile de mandat.
La capitolul realizări se numără și una dintre promisiunile din campaniile electorală, respectiv o promisiune importantă la capitolul Sănătate, ce viza mărirea capacității prevăzute pentru noul Spital Regional care ar urma să fie amenajat la poalele Tâmpei. Astfel, acesta a precizat că au fost efecutate demersurile necesare, astfel încât numărul de paturi să fie crescut la 1.000, față de puțin peste 800 – 850, cât erau prevăzute în proiectul preliminar.
„Am reușit să deblocăm o situația complicată, pe care am găsit-o la început de mandat. Aveam un cadru contractual semnat cu un consorțiu de specialiști pentru realizarea studiului de fezabilitate. Am reușit să aliniem toate energiile și intențiile în direcția corectă și vorbim de un studiu de fezabilitate ce va fi definitivat în perioada următoare și va fi insușit de către Ministerul Sănătății. Vorbim de o perspectivă reală și concretă de finanțare de la nivel guvernamental. Ceea ce am promis, un spital dimensionat corect, am reușit să și realizăm. Vorbim apoi de o fază a doua care va alătura celalte funcțiuni după conversia Spitalului Județean în Spital Regional”, a explicat primarul Allen Coliban.

