
În programul de bugetare participativă lansat anul trecut, unul dintre proiectele propuse de brașoveni și finanțat de Primărie era cel de montare a unor „plămâni verzi” în zone aglomerate, în vederea reducerii poluării. În luna decembrie, edilii au lansat chiar și licitația pentru achiziție, însă nu au primit nici o ofertă, astfel că proiectul a fost trecut pe linia moartă, fără a se mai face o nouă încercare în vederea achiziției.
Costul estimat pentru achiziția a două astfel de sisteme inteligent de reducere a poluării aerului era de 484.000 de lei. Un panou City Tree este format dintr-un sistem complex de mușchi și face același lucru precum 250 de copaci, iar un proiect similar a fost implementat și la Cluj-Napoca, care a lansat în toamna anului trecut achiziția unor astfel de panouri hexagonale, care au rolul de îmbunătățire a calității aerului. Sistemul funcționează pe principiul absorției de către speciile de mușchi a până la 80% din praf, prin eliberare de oxigen. Astfel, filtrul „Cityt Tree” asigură purificarea aerului.
