
Județul Brașov a primit, la începutul celui de-al doilea semestru, 18.160 de teste Covid pentru testarea elevilor și profesorilor din unitățile de învățământ. Folosite au fost, însă, 663 utilizate.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov spun că sunt mai multe motive pentru care Brașovul are o rată de utilizare atât de scăzute. Unul dintre ele, chiar faptul că municipiul Brașov, care concentrează aproximativ 60% din populația școlară, a fost mai mult în în scenariul roșu. Adică, au făcut școală față în față elevii claselor primare și au mers la grădiniță preșcolarii. Restul elevilor au învățat de acasă. Însă, mai sunt și alte motive. „Au mai existat unele discuții pe motiv de procedura DSP-ului. Eu, personal, m-am deplasat în unitățile școlare, iar doamnele asistente îmi spuneau că au primit directive ca în cazul în care elevul, copilul, a fost infectat în altă parte sau într-o altă activitate, gen afterschool, club, știu eu, nu-i va face testul în școală. Am încercat să port discuții, să-i fac să înțeleagă acest lucru, că este elevul nostru , este copilul nostru, este în școala noastră și trebuie testat, la solicitarea părintelui”, a explicat inspectorul școlar general al IȘJ Brașov, prof. Ovidiu Tripșa.
Alte situații au fost în privința elevilor din învățământul profesional. „Au mai avut probleme de genul: elevi la școală profesională, prin contract educațional, desfășurau practica la agentul economic. Agentul economic are o responsabilitate, o afacere, o activitate mai largă și solicitau acestor copii teste negative. Părinții au făcut teste, dar, la un moment dat, știind de aceste teste în școli, au solicitat școlii efectuarea acestor teste. La început a fost o reticență de a face, probabil nu se înțelegea faptul că aceste activități practice la agentul economic sunt parte a structurii anului școlar al acelui elev, al acelui nivel de învățământ. Cred că pe măsură ce ne lămurim unii pe alții în ceea ce privește testarea, dar și vaccinarea, numărul testărilor va crește”, a mai spus prof. Ovidiu Tripșa.
La acestea se adaugă și refuzul unor părinți ai copiilor cu vârste mai mici de a fi utilizate testele, pe care le-au considerat invazive. Reamintim că Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a spus, la Brașov, că, în cazul în care nu vor fi achiziționate teste non-invazive, la redeschiderea școlilor, în mai, vor fi folosite, în continuare, testele deja distribuite. Ca o soluție de rezervă. În toată țara sunt, încă, neutilizate 1 milion de teste.
