
Primăria Brașov ar urma să realizeze un studiu independent de oportunitate pentru amenajarea de spaţii verzi, astfel încât edilii să aibă o imagine de ansamblu şi o prioritizare a acestor investiţii. După cum a precizat primarul Allen Coliban, prin acest studiu ar urma să fie identificate zonele cu cel mai mare deficit de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, dar și oportunităţile de amenajare, indiferent că vorbim de terenuri publice sau terenuri private, precum și o primă fundamentare a costului necesar procesului de expropriere sau de achiziţionare pentru respectivele terenuri.
În bugetul pe acest an au fost rezervate fonduri pentru realizarea acestor documentații, care ar putea fi definitivate în termen de două luni, după cum a precizat primarul, însă, întâi de toate, va trebui derulată o procedură de licitație publică, care probabil va dura alte câteva luni. Până atunci, Primăria ar putea amenaja un parc, în afara acestui studiu, respectiv un teren de lângă Cetățuia de pe Dealul Straja, ținând cont că litigiul asupra proprietății acesteia este blocat în continuare la Curtea Supremă, iar monumentul stă cu lacătul pe ușă și se degradează de la o zi la alta. „Vorbim care nu are probleme legate de proprietate, astfel că putem demara procedurile pentru elaborarea Studiului de fezabilitate, fără a mai trece prin etapa de oportunitate”, a explicat Allen Coliban.
