
Compania brașoveană SUDV a cumpărat anul trecut hala de motoare a uzinei Romman SA, după ce firma Motor AB, „puiul” rezultat din divizarea Roman SA, a intrat în faliment. La rândul său, SUDV este, de fapt, fosta sculărie a fabricii Tractorul SA – SUDV UTB SA – trecută printr-un proces de „faliment și mutare a activelor pe altă societate nou înființată”. Anul trecut, compania a vândut hala din zona Tractorul cu aproximativ 3 milioane de euro, potrivit unor surse din piață, către compania Ceetrus România, proprietarul centrului comercial Coresi.
Firma a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov prin care încearcă să obțină avizul de mediu necesar investiției realizate anul trecut și care se ridică la 4,5 milioane de lei (aproximativ 900.000 de euro).
Compania SUDV, specializată în fabricarea produselor de tăiat, și controlată de omul de afaceri Ioan Olaru prin intermediul grupului Oligopol, care deține 91% din acțiuni, a finalizat anul trecut cu afaceri de 10,91 milioane de lei (2,2 milioane de euro), în scădere față de anul anterior cu circa 25%, când raporta încasări de 14,25 milioane de lei. În același timp, numprul de angajați a scăzut de la 134 la 103 persoane.
