
Primăria Brașov face demersuri urbanistice pentru a readuce la viață câteva dintre punctele termice care nu mai sunt utilizate. Dacă anul trecut, o astfel de centrală a fost modernizată și transformată în spațiu pentru desfășurarea activității Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, acum alte 8 astfel de clădiri sunt vizate de transformări.
Pentru început au fost obținute certificatele de urbanism în vederea schimbării destinației acestor imobile în centre multifuncționale, ce ar urma să aibă funcțiuni medicale, culturale sau sociale. Aceste documente urbanistice stabilesc condițiile necesare pentru autorizarea lucrărilor de transformare. Și au o valabilitate de 12 luni.
Pe lista centralelor care sunt incluse în acest proiect se numără o serie din cartierul Răcădău, respectiv de pe străzile Jepilor, Valea Cetății și Vârful cu Dor, din cartierul Tractorul, de pe Aluminiului, General Dumitrache și Octavian Goga și din Bartolomeu, vechiul punct termic de pe strada Trifoiului.
13 centrale ar fi urmat să devină centre medicale
În toamna anului trecut, vechii consilieri locali ai Brașovului adoptaseră un proiect de hotărâre prin care 13 dintre vechile puncte termice din cartiere, care nu mai sunt utilizate, să fie transformate în centre care să le asigure brașovenilor servicii medicale primare, adică servicii asigurate de medicii de familie.
Conform recomandărilor DSP, ar trebui să conțină: sală de aşteptare, recepţie centralizată, cabinete de consultaţii, sală de tratamente, un izolator, sală pentru vaccinări, sală multifuncţională – pentru şedinţe, educaţie studenţi, rezidenţi, educaţie pentru sănătate în grupuri mici, toalete pentru personalul medical şi pacienţi, anexe.
Reprezentanții noii administrații locale au precizat în primăvară că nu s-a renunțat la această idee, însă urma să se analizeze la nivelul Primăriei dacă aceste centre se vor amenaja în foste centrale termice sau în alte locuri, deoarece nu existau documentaţii tehnice din care să rezulte dacă sunt sau nu potrivite aceste imobile pentru transformarea în spaţii medicale.

