Ionel Aungurenci, elevul artistei Magdei Văcariu din Brașov, realizează picturi inedite în cuțit, ce reprezintă în special oameni ai căror emoții le transpune în tablouri. Când nu dă sens artei însă acesta face programare.
Şi deşi mulţi ar putea crede că informatica şi arta vieţuiesc la poli opuşi, el a găsit elemente comune, care sunt, de altfel, şi fundamentale. În ambele e nevoie de creativitate, de curiozitate şi de conectare la noutăţi.
„Am fost atras de pictură de mic. În școală, cred că cel mai mult îmi plăceau orele de desen, asta când nu făceam matematică în acele ore și așa puține. Cred că aveam 22 de ani când mi-am cumpărat primele vopsele în ulei și nu prea aveam idee ce înseamnă să pictezi cu adevărat”, a povestit Ionel Aungurenci pentru da.zf.ro.
Tăia cearșafuri și picta pe ele
Pe atunci nu-și permitea să cumpere pânză, astfel încât își tăia cearșafuri și picta pe ele. Nu înțelegea prea bine ce înseamnă arta. În Brașov a întâlnit însă o persoană cu care să discute despre acest subiect.
„Legătura mea cu arta, destul de firavă până atunci, a devenit foarte strânsă după ce am început un curs de pictură cu Magda Văcariu în Brașov. Acolo, pe lângă faptul că am început să pictez mai mult și să fiu pentru prima dată îndrumat, eram permanent în contact cu lumea artei”, spune Ionel.
Acesta spune că stilul este mai degrabă o entitate în metamorfoză pe tot parcursul vieții. Cu toate că suferă modificări de la o lucrare la alta, el tot poartă amprenta unică a artistului.
„În acest moment al stilului meu, eu încerc să întrepătrund elementele unui tablou care par banale sau chiar lipsite de sens dacă sunt luate separat, însă împreună se completează și devin un tot. Nu poți analiza o ființă, un obiect, o acțiune eliminând contextul în care se află. Majoritatea picturilor mele sunt cu și despre oameni, mai precis despre emoțiile pe care le transmit”, afirmă Ionel.
„Descopăr tabloul în timp ce lucrez”
Inspirația poate veni de oriunde, iar ideea plantată în mintea lui își urmează firul. Aceasta poate fi o exprimare rapidă, o dorință de a-și vedea gândurile puse pe pânză, sau poate dura chiar luni până când Ionel decide cum vrea să arate tabloul final.
„Unii artiști previzualizează sau schițează cum vor să arate lucrarea la final. Eu prefer să o descopăr în timp ce lucrez. Sunt ca un copil care așteaptă emoțional să-și deschidă cadoul de Crăciun. Aş putea spune că aloc câteva zile până la o săptămână pentru o lucrare. Dar asta înseamnă strict timpul lucrat, pentru că uneori pot face şi pauze. Nu pot picta oricând, trebuie să am o anumită dispoziţie, să simt că vreau să pictez în acel moment şi că mă voi concentra strict pe procesul de creaţie”, susține Ionel.
Majoritatea tablourilor semnate de Ionel Aungurenci sunt ulei pe pânză, lucrate în cuţit, însă mai obişnuieşte să folosească şi vopsele acrilice şi a început să facă şi colaje, în combinaţie cu vopsele. Încearcă să diversifice, pentru a obţine efecte şi texturi noi, însă favoritul, dintre toate materialele, rămâne uleiul.
Când nu dă sens artei însă, Ionel Aungurenci face programare. Aici, la fel ca în pictură, a fost autodidact, în lipsa unor studii superioare de profil, aşa că acum lucrează ca programator. Şi deşi mulţi ar putea crede că informatica şi arta vieţuiesc la poli opuşi, el a găsit elemente comune, care sunt, de altfel, şi fundamentale. În ambele e nevoie de creativitate, de curiozitate şi de conectare la noutăţi.
