
Guvernul a demis joi prin Hotarâre de Guvern toți prefecții și subprefecții USR-PLUS, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. USR-PLUS avea 14 prefecți și 28 de subprefecți, iar pentru demiterea lor era necesară o Hotărâre de Guvern. Astfel, subprefectul USR PLUS Codruț Bucur a fost demis.
„În acest moment sunt într-o acțiune de control la școli, iar mâine îmi voi elibera biroul. Oricum, este vorba despre acțiunea unui Guvern care are zilele numărate. Va fi opțiunea PNL dacă va reveni la discuții cu noi sau va merge în continuare susinut de PSD”, a declarat Codruț Bucur.
Mutarea premierului Cîțu vine după ce miercuri acesta a demis mai multi secretari de stat, subsecretari și consilieri de stat care au fost susținuți de USR-PLUS.
