
Colegiul Medicilor din România avea înregistrați în baza de date 1.884 de medici cu liberă practică în specialitatea anestezie și terapie intensivă la jumătatea lunii septembrie a acestui an.
În Brașov sunt înregistrați 71 de medici de ATI. Cei mai mulți dintre aceștia activează în Capitală (523), Cluj (165) și Timiș (147). Cei mai puțini sunt în Călărași (3), Ilfov (6) și Tulcea (6).
Prof. Dr. Dorel Săndesc, președintele Societății Române de ATI, a declarat că deficitul major de medici de ATI este un fenomen global. Se pare că în țara noastră există un deficit de 30%. Acesta a atras atenția asupra faptului că numărul de personal medical din ATI este cel mai mare în toate secțiile existente într-un spital. Un medic de ATI se poate ocupa de 2-3, maximum 4, paturi de ATI.
„Cunoaştem situaţia, global este vorba despre un deficit major de medici, dar şi de alte categorii profesionale în specialitatea ATI, şi desigur în acest context iată, vedem situaţii de deficit foarte mare în unele zone.
Avem fenomenul de deşertificare pur şi simplu în unele zone care iată sunt suprapuse cu deşertificarea geografică, mai ales în zone din sudul ţării, cum sunt Călăraşiul, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, numărul de specialişti este foarte foarte mic”, a mai spus el. (Sursa: news.ro)


