
De la jumătatea lunii septembrie, Primăria Brașov a început umplerea lacului de acumulare din Poiană în vederea asigurării capacității necesare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Chiar dacă pe vârful masivului Postăvarul au căzut deja primii fulgi de zăpadă, mai este drum lung până când iubitorii sporturilor de iarnă vor avea acces pe pârtii.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că pentru toate instalațiile de producere a zăpezii artificiale a fost efectuată revizia tehnică, începându-se deja instalarea elementelor de protecție. „Ca în fiecare an, până la jumătatea lunii noiembrie, toate aceste lucrări de pregătire vor fi definitivate, însă în vederea deschiderii pârtiilor trebuie să avem și condiții optime, respectiv atât precipitații, cât și temperaturi scăzute, astfel încât instalațiile de producere a zăpezii artificiale să poată funcționa”, a precizat Sorin Toarcea.
În prezent sunt în curs de instalarea balizele, gardurile fixe, saltele, plasele, dar și săgețile indicatoare. Singurele lucruri care lipsesc sunt piesele de schimb necesare reviziei utilajelor de bătătorit zăpada (utilaje de tip ratrac), care vor ajunge la Brașov în perioada următoare.

