
Lanţul hotelier Continental Hotels are în plan dezvoltarea cu hoteluri noi în Braşov, Iași şi Timişoara, investiţii totale de peste 35 mil euro planificate cu mult înainte de pandemia Covid 19.
„Am pierdut deja 23 de luni de zile în încercarea de a obţine autorizaţie de construcţie pentru un Hotel Forum (150 camere) pe un teren proprietate, în Braşov. Acţiune încă nefinalizată. În 21 de luni am obţinut PUZ-ul pentru un complex hotelier pe un teren proprietate în Iaşi pentru un complex hotelier de 220 camere, acum câteva zile am obţinut certificatul de urbanism pentru această investiţie, continuăm etapele”, spune Radu Enache, proprietarul grupului hotelier.
Lanţul hotelier a ajuns la un număr mediu de 368 de angajaţi faţă de 415 anul trecut şi 950 în 2019, potrivit antreprenorului.
„Toate impozitele şi contribuţiile salariale au fost plătite integral de către societate atât pentru anul 2020 cât şi pentru anul 2021, obligatoriu înainte de a putea depune solicitarea pentru rambursarea sumelor aferente perioadelor de kurzarbeit, impozitul specific a fost plătit diminuat pentru perioada de stare de urgenţă şi semestrele al doilea din 2020 şi primul din 2021 iar impozitele pe clădiri au avut anumite diminuări (foarte mici) pentru perioada de stare de urgenţă din anul 2020 (…)”.
Datele oficiale arată că în 2020 compania a finalizat cu afaceri de 40 milioane de lei, faţă de 142 milioane de lei anul anterior şi cu pierderi de 33 mil lei, faţă de un profit net de 12,2 milioane de lei anul anterior, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.
Radu Enache a intrat în acţionariatul lanţului în momentul în care s-a făcut privatizarea lanţului hotelier în perioada 1994-1995. Procesul a durat zece ani şi a presupus creşteri de capital. În 2012, fondul de investiţii spaniol GED a preluat o participaţie de 30% la Continental Hotels.
Continental Hotels este una dintre cele mai mari companii hoteliere din România, alături de ANA Hotels (familia Copos), complexul Radisson Blu, Societatea Companiilor Hoteliere Grand (care deţine hotelul de cinci stele JW Marriott din Capitală) şi Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capacităţii de Muncă.
