
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 3 și 4 efectuează cercetări în cadrul unor dosar penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „falsul privind identitatea”, după ce ieri au depistat două persoane care au prezentat certificate verzi false.
Astfel, ieri, cu ocazia activităților desfășurate pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2, polițiștii de la Secția 3 au identificat un bărbat, în vârstă de 40 ani, care se afla în interiorul unei societăți comerciale, acesta prezentând forțelor de ordine un certificat verde, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta aparține altei persoane, fiind utilizat fără drept de către bărbatul în cauză. Potrivit unor surse acesta era într-o cârciumă de cartier.
Și agenții de la Secția 4 Poliție au identificat în centrul comercial Magnolia un bărbat, în vârstă de 50 ani, iar la solicitarea forțelor de ordine, a prezentat un certificatul verde, dar și în acest caz s-a constatat în urma verificărilor că aparține altcuiva, și era utilizat fără drept.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că certificatul prezentat polițiștilor nu aparține persoanei în cauză, ci unei alte persoane, acesta fiind utilizat fără drept.
În ambele cauze, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „falsul privind identitatea”, dosare instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Oficialii Inspectoratului de Poliție Județean susțin faptul că infracțiunea de „falsul privind identitatea” este prevăzută și pedepsită de art. 327 din Codul Penal, după cum urmează:
(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.


Un comentariu
nenorociti drq ce mai vreti ma de la noi daca va zice iohanis sa va aruncati in put va aruncati voi politia romana