
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație care vizează înțelegerile contractuale între firmele de asigurare care vând CASCO și RCA în România și sute sau chiar mii de service-uri, au declarat, pentru Economica, surse din mai multe zone.
Pe specificul acțiunilor coordonate de Consiliul Concurenței, investigația va dura probabil ani de zile până se va finaliza, însă sunt șanse reale ca ea să schimbe din temelii un sistem utilizat de firmele de asigurare din România încă de la începuturile de după Revoluția din 1989, anume contracte cu service-uri agreate pentru stabilirea unui tarif preferențial pentru ora de manoperă, contra direcționării păgubiților către respectivele unități.
Toate firmele de asigurare care vând CASCO în România au înțelegeri în termeni exacți cu service-uri denumite ” agreate”, în principal unități reparatoare de marcă, către care trimit clienții care au suferit o daună. Până în 2017, când legea 132 a introdus interdicția ca asigurătorul să indice o anumită unitate reparatoare, același sistem funcționa și în cazul RCA. De altfel, astfel de înțelegeri există în continuare și pe piața RCA, fără ca firma de asigurare să poată direcționa păgubitul.
Este verificată modalitatea prin care asigurătorii reușesc să impună un preț similar
La aceste contracte, afirmă surse din mai multe zone, se uită acum Consiliul Concurenței, într-o acțiune recent declanșată. Au fost deja contactate mai multe firme de asigurare, în principal cele cu activitate mai importantă în zona CASCO, însă urmează să se ajungă la toate firmele de asigurare care vând polițe auto în România, mai spun sursele noastre. Este verificată modalitatea prin care asigurătorii reușesc să impună un preț similar pentru ora de manoperă unui număr mare de service-uri (firmele cu activitate importantă în zona auto au contracte cu sute sau chiar mii de unități service) și măsura în care aceste contracte afectează nivelul concurenței în piață. Nu se știe încă dacă investigația a pornit de la sesizarea unui service, a unui asigurător sau a unei alte entități ori dacă a fost o autosesizare a Consiliului.
Amintim că piața service-urilor mai este parte și într-o altă acțiune a Concurenței, aflată acum pe final. Acțiunea din urmă, începută acum circa 4 ani, vizează în principal cei peste 120 de membrii ai Asociației Concesionarilor Dacia Renault (ACODAREN), care au fost acuzați de o firmă de asigurare că au avut o înțelegere pentru a menține la un nivel ridicat prețurile pentru ora de manoperă și pentru piese, după cum mai scria Economica.
Se pun prețuri mai mari pe piese pentru a compensa manopera
În actuala acțiune, pe de altă parte parte, ar fi vorba, dimpotrivă, de presiuni ale asigurătorilor, care ar fi insistat pentru impunerea unor tarife foarte mici pentru ora de manoperă, afectând astfel concurența pe piață. De altfel, este un lucru de notorietate că prețurile pentru ora de manoperă stipulate în contractele pentru CASCO mai ales sunt cu mult sub cele practicate de service-urile fără astfel de înțelegeri sau de aceleași service-uri, în cazul altor clienți. Pe de altă parte, însă, aceleași unități practică în general prețuri mai mari pentru piese, care vin să compenseze încasările mai mici din ora de manoperă. În plus, aceste contracte nu sunt obligatorii pentru unitățile reparatoare ci sunt rodul unor negocieri, dar rămâne de văzut de la ce a pornit și ce va găsi Consiliul Concurenței.
