
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 461 mai multe decât în ziua anterioară. 217 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În județul Brașov, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 29 de noi cazuri, ajungându-se la un total de 104.708 de infectări, de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 182 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.839 cu 123 mai mulți decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 551 de persoane, cu 29 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 551 de pacienți internați la ATI, 489 sunt nevaccinați.
Dintre cele 20 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60- 69 de ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 20 pacienți decedați, 15 au fost nevaccinați și 5 vaccinați. Toți pacienții vaccinați aveau vârsta peste 50 ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.145 teste RT-PCR (3.532 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.613 la cerere) și 12.020 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.606.478 teste RT-PCR și 8.956.516 teste rapide antigenice.
