
ING Bank România derulează un program pilot de lucru pentru angajații din sediul central al băncii, în perioada 1 aprilie – 30 iunie. Timp de trei luni, 300 de angajați din cei 2.300 au optat pentru noi moduri de organizare a muncii, ei putând opta pentru un program de lucru de 9 ore/zi cu o zi liberă la 2 săptămâni.
De asemenea, mai au de ales și altă variantă: un program de lucru de 9 ore / zi cu o jumătate de zi liberă săptămânal, au anunțat miercuri oficialii băncii.
Deși angajații pot lega aceste zile sau jumătăți de zi de weekenduri, aceasta nu este o condiție. Ei pot alege oricare dintre zilele săptămânii, în funcție de preferințele lor sau tipul de activitate al echipei din care fac parte, astfel încât să asigure continuitatea muncii.
Rămâne opțiunea programului hibrid
Totodată, ING anunță modul de lucru hibrid implementat după relaxările măsurilor de prevenire Covid-19. În iarnă, banca a derulat o serie de întâlniri consultative cu toate echipele băncii, pentru ca angajații și managerii lor să stabilească împreună activitățile pentru care este necesară prezența la birou și când este momentul potrivit în timpul săptămânii pentru a se vedea.
Astfel, toți angajații ING vor veni la sediul central în medie o zi pe săptămână, în ziua aleasă împreună cu echipele lor, începând de luna aceasta.
“În modul de lucru hybrid putem admite că atât lucrul de acasă, cât și cel de la birou pot aduce avantaje și dezavantaje, dar acum putem alege stilul potrivit fiecăruia, după job și specificul echipei. Programele pe care le-am implementat sau urmează să le implementăm sunt și exerciții de onestitate față de noi înșine și de colegi, apropo de nevoile pe care le avem, dar și de comunicare între manageri și echipele lor”, a completat Richard de Graaf.
Această măsură se adaugă unui program zilnic deja flexibil, unde fiecare angajat își poate alege ora de început și final de program, în funcție de nevoile sale și specificul activității. Programul poate începe între orele 7:30 și 10:30 și se poate încheia începând cu ora 16.
